Știința a părăsit Cupa României, după ce a fost eliminată în sferturi de Dinamo, la penalty-uri. Victor Pițurcă pare resemnat și spune că elevii săi vor încerca să adune cât mai multe puncte în Liga 1 pentru a evita retrogradarea.
„Nu sunt dezamăgit. Sun amărât, pentru că am pierdut un joc care putea să salveze acest sezon. Am pierdut, după prelungiri, la 11 metri. Jucătorii nu și-au pregătit bine execuțiile și am pierdut jocul. Acum ne gândim la revanșa din campionat. Mi-am feliciat băieții. Au jucat bine și puteam să câștigăm. Le-am spus jucătorilor că pe terenul lui Dinamo trebuie să înscrii de cel puțin două ori ca să câștigi jocul. Se pare că nu e anul Craiovei. Sper să adunăm puncte, pentru că încă nu am scăpt de retrogradare. E obligatoriu să aducem 6-7 jucători la iarnă. Cei care au jucat puțin la Știința în ultima vreme vor pleca, trebuie să schimbe aerul.”, a declarat Pițurcă la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER