Steliștii sunt dezamăgiți după ce au fost eliminați de Gloria Bistrța în optimile Cupei României. Mihăiță Pleșan spune că roș-albaștrii ar fi putut rezolva partida fără probleme în primele 90 de minute și apreciază că Steaua a condus ostilitățile chiar și după eliminarea lui Mihai Onicaș.
„Ne-am dorit să câștigăm. Au fost 15-16 ocazii clare în care nu am marcat și s-a ajuns la penalty, o loterie. Pentru noi chiar era un obiectiv pe care l-am ratat. Nu știu dacă s-a rupt jocul la cartonașul roșu a lui Onicaș, am mai avut ocazii și puteam să mai marcăm. Noi suntem alături de Bibișkov (n.r. – care a ratat la 11 metri), oricine putea să rateze. Domnul Stoichiță e supărat ca și noi pentru că aveam un obiectiv„, a spus Pleșan. „Batem la Timișoara!”
Mijlocașul trupei din Ghencea a precizat că acum toate gândurile steliștilor se îndreaptă spre partida din Liga I cu FC Timișoara. În ciuda înfrângerii de aseară, Pleșan privește optimist spre întâlnirea cu fosta sa echipă.
„La Timișoara ne ducem să câștigăm. În seara aceasta suntem supărați, dar ne pregătim să câștigăm la Timișoara. Colegii mei știu care e atmosfera de la Timișoarat. Acel 8-1 de la Timișoara nu mai poate fi repetat. Timișoara nu mai e echipa care era atunci”, a mai spus mijlocașul stelist.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI REZUMATUL PARTIDEI GLORIA – STEAUA 0-0 (5-4 d.l.p)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER