Poli Iași – CFR Cluj, meci din „16-imile” Cupei României, se joacă pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, toate acestea după ce moldovenii au acceptat să sară în ajutorul campioanei României.
Duelul din „16-imile” Cupei României era programat să aibă loc pe stadionul „Emil Alexandrescu”, dar ardelenii le-au solicitat oficialilor echipei antrenate de Daniel Pancu să mute partida în Gruia.
Această cerere venită din partea ardelenilor a venit pentru ca echipa lui Dan Petrescu să aibă un program mai ușor înaintea partidelor din Europa League.
„Dacă era permis accesul spectatorilor pe stadioane, acest subiect nu ar fi existat. Așa, însă, încercăm și noi să ajutăm fotbalul românesc, prin sprijinirea singurei echipe care mai poate să ne crească coeficientul în Europa. Asta nu înseamnă că vom merge la Cluj ca victime, vom încerca să ne calificăm!” a declarat Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, conform GSP.ro.
Decizia oficialilor de la Poli Iași de a accepta ca meciul cu CFR Cluj să se joace în Gruia a venit după ce ardelenii au propus să plătească toate cheltuielile pentru deplasarea de la Cluj.
Marian Copilu, președintele lui CFR Cluj, a vorbit în urmă cu câteva zile despre dorința de a muta meciul din Copou pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, toate acestea pentru ca echipa lui Dan Petrescu să aibă un program mai ușor înaintea partidelor din Europa League.
„O mare problemă pentru noi este că în luna aceasta începe Cupa României și între meciurile europene avem o deplasare la Iași în competiția aceasta. Ne gândim să facem un apel către conducerea Politehnicii Iași, să accepte disputarea partidei la Cluj, nu în Moldova. Am evita o deplasare foarte lungă între două partide din Europa League.
Ar fi frumos să accepte, sperăm să găsim înțelegere, pentru că CFR e singura echipă din România implicată în meciuri din cupele europene. E important și pentru campionat, și pentru tot fotbalul românesc ca noi să adunăm puncte cât mai multe în Europa League, să ameliorăm coeficientul țării”, a spus
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER