Pompiliu Stoica, un tată fericit. Reacția fostului fundaș, după ce fiul său a scris istorie pe Cluj Arena. Ce i-a spus înaintea meciului
Seara de vineri a fost una specială pentru Pompiliu Stoica. Aflat în tribunele Cluj Arena, fostul fundaș, acum în vârstă de 41 de ani, a fost martorul unui moment pe care nu-l va uita toată viața. Sub privirile sale, fiul său, Ianis Stoica, a devenit cel mai tânăr jucător, dar și cel mai tânăr marcator din istoria clubului finanțat de Gigi Becali.
Fostul fundaș stânga a avut discursul unui tată fericit, apoi a dezvăluit ce i-a transmis fiului său înaintea debutului în fotbalul profesionist: „M-am simțit fericit și împlinit. Rezultatele se vor vedea în timp. Una e când debutezi ca jucător, alta e când asiști la debutul copilului tău. I-am spus să respecte instrucțiunile antrenorului și să mai vină cu ceva în plus. Va avea mai multă încredere după acest gol”, a spus Pompiliu Stoica, la finalul meciului.
Pompiliu Stoica a jucat pentru Steaua timp de patru sezoane, între 2000 și 2004. Fundașul stânga a câștigat două titluri de campion (2000-2001 și 2004-2005) și a fost unul dintre preferații lui Victor Pițurcă.