Porumboiu despre eliminarea din Cupă: „Nu e o tragedie! Și Liverpool a pățit la fel”
Alro Slatina a oferit cea mai mare surpriză a 16-imilor Cupei
României, eliminând pe FC Vaslui după executarea loviturilor de
departajare, iar finanțatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu, este
de părere ca singura explicație pentru acest eșec este faptul că
fotbaliștii lui Lopez Caro și-au tratat cu superioritate
adversarul.
Porumboiu se consolează totuși cu gândul că și echipe mai titrate
de pe bătrânul continent au avut de suferit după meciurile din
cupele interne.
„Când îți privești adversarul de sus, îți cade nasul în farfurie.
Așa s-a întâmplat cu noi în Cupa României. Cei de la Alro Slatina
și-au dorit mai mult calificarea și au reușit. Asta este. Până la
urmă, văzând ce se întâmplă și în Cupa Angliei, cu Liverpool, care
a fost eliminată de o echipă de liga a IV-a, nu este o așa mare
tragedie. Se întâmplă oriunde. Și Real Madrid a fost eliminată
sezonul trecut de o necunoscută de prin liga a IV-a”, a
declarat Adrian Porumboiu.
Singurul obiectiv rămas vasluienilor este acum clasarea pe o
poziție cât mai bună în clasament, precizează Porumboiu.
„Campionatul, după cum vedeți, este greoi. Se joacă, se
mișcă și într-o parte și în cealaltă. Câștigi trei meciuri, te duci
sus. Pierzi trei meciuri, te duci la vale de nu te mai oprește
nimeni”, a conchis fostul arbitru.
FC Vaslui a fost eliminată din Cupa României – Timișoreana, fiind
învinsă, miercuri, cu scorul de 4-3, după executarea loviturilor de
departajare, de formația ALRO Slatina, din Liga a II-a, într-un
meci din 16-imile competiției.
În campionat, FC Vaslui ocupă, după opt etape, locul 8, cu 11
puncte, la 5 puncte de liderul Oțelul Galați.