Porumboiu, ironizat de Copos: „Nu are nici în Europa atâția fani câte femei și copii am avut noi”** Patronul anunță revenirea în lupta la titlu și noua țintă: Wesley!
Rapidul a câștigat cu 3-2 în fața Vasluiului și giuleștenii merg în finala Cupei. Copos îl ironizează pe Porumboiu și îl ridică în slăvi pe Răzvan Lucescu: „El a câștigat meciul”. Patronul Rapidului anunță mărirea primei pentru obiectiv, dar și revenirea în lupta la titlu! Copos spune că și-l dorește foarte mult pe Wesley
„Nu mai sunt bun de nimc. A fost un meci foarte greu, nebun, Vaslui a jucat foarte bine, dar Răzvan a răspuns tactic foarte bine, mai inteligent! Îi mulțumesc galeriei. Vasluiul nu are atâția suporteri în Europa League câte femei și copii au fost la acest meci. Le mulțumesc foarte mult suporterilor. Nu doar că nu are suporteri, dar eu am văzut meciuri de Europa League ale Vasluiului și nu aveau atâția oameni în tribune”,a declarat Copos la Sport.ro
Copos îl vrea pe Wesley: „As fi bucuros”
„M-a bucur că am reușit să câștigăm, i-am bătut de patru ori în acest campionat. Sunt foarte mândru de ce au făcut băieții. Răzvan a mutat tactic, el a câștigat meciul. Porumboiu era supărat, este un om foarte puternic. Avem o primă de 10 mii de euro pentru câștigarea Cupei. Probabil că o să o măresc, mai ales după meciul ăsta greu. Porumboiu este legat de Vasluiul lui, vorbește foarte bine și moldovenește și este foarte bine că el este la Vaslui”, a mai spus Copos
Copos schimbă obiectivul: „Vreau și Cupa și campionatul”
„Îmi place mult Wesley. Aș fi bucuros ca Wesley să ajungă la Rapid. Alexa a marcat cu tibia, cu genunchiul, nici nu știu cu ce a dat gol. A făcut-o când aveam nevoie. Eu cred că se poate obține și Cupa și campionatul”