Povestea din spatele celei mai mari surprize a Cupei României din ultimii ani: „A venit la stadion și ne-a cerut permisiunea să alerge puțin”
Ripensia Timișoara a reușit una dintre cele mai mari surprize din istoria recentă a Cupei României. Formația din liga a cincea a profitat la maxim de degringolada de la Universitatea Cluj și a eliminat formația din Liga I. Timișorenii și-au asigurat calificarea încă din startul partidei, Ciobai (min. 13) și Anagor (min. 21) marcând în poarta trupei lui Ganea; golul lui Ursu din minutul 39 a fost doar unul de onoare pentru „Șepcile Roșii”.
Joseph Anagor nu a reușit doar golul calificării, ci și una dintre cele mai frumoase execuției ale competiției, însă puțini știu povestea tânărului nigerian.
Anagor va împlini doar 21 de ani în noiembrie și a ajuns la Ripensia dintr-o întâmplare. Puștiul african a mai jucat la Autocatania Caransebeș și Muncitorul Reșița, iar în vară a fost refuzat de ACS Poli Timișoara, Vali Velcea considerând că nu este de nivelul primei ligi.
Anagor a venit apoi la stadionul Ripensiei și a cerut antrenorilor permisiunea de a alerga alături de lotul echipei. Radu Suciu, managerul Ripensiei, i-a permis chiar să se antreneze alături de jucători, dar și-a imaginat că Anagor va deveni vreodată unul dintre elevii săi.
„Pe Anagor l-am văzut anul trecut, când am jucat cu o selecționată a orașului Reșița, iar când am început pregătirea în vară, s-a prezentat la stadion și ne-a cerut permisiunea să alerge puțin. Atunci i-am zis să se pregătească alături de noi, dar nici nu m-am gândit că va continua la Ripensia. A fost foarte circumspect la început, nici n-a vrut să ne dea actele pentru a vedea exact situația lui, dar apoi a prins încredere. A avut și niște probleme în țara lui, nu le cunosc exact”, a declarat Radu Suciu pentru banatsport.ro.
Golul lui Anagor amintește într-o oarecare măsură de execuția magistrală a lui Hagi de la Campionatul Mondial din 1994. Nigerianul rămâne însă modest.
„Cu toții ne-am dorit să învingem U Cluj, care e un adversar istoric pentru Ripensia. Mulțumim lui Dumnezeu că am reușit. La faza golului, l-am văzut pe portar ieșit, iar ceva în mine îmi spunea „hai, dă-i!”. Și așa am făcut. Mă bucur că a ieșit un gol frumos. Nu pot compara golul meu cu cel al lui Hagi, el a fost cel mai mare fotbalist din România. N-am cuvinte. Sunt foarte bucuros că am fost declarat cel mai bun jucător, dar fără colegii mei, n-aș fi putut câștiga acest titlu. Eu personal am primit trofeul, dar e al întregii echipe”, a precizat Joseph Anagor la finalul meciului.