Presa din Ungaria e în extaz după ce Sepsi a câștigat Cupa României! „Trofeul a rămas în Ținutul Secuiesc”
Sepsi a câștigat Cupa României după ce a învins pe Universitatea Cluj, 5-4, la loviturile de departajare. Scorul a fost egal, 0-0, după cele 90 de minute, dar și prelungiri. După rezultatul finalei disputate pe Stadionul Municipal din Sibiu presa maghiară a reacționat.
Presa din Ungaria e în extaz după ce Sepsi a câștigat Cupa României! „Trofeul a rămas în Ținutul Secuiesc”
Omul meciului a fost portarul Roland Niczuly, fost jucător al Universităţii Cluj, care a apărat trei lovituri de penalty. Pentru Sepsi au marcat Roland Varga, Alexandru Tudorie, Ion Gheorghe, Marius Ştefănescu şi Mark Tamas, iar Jonathan Rodriguez şi Adnan Aganovic au ratat. Pentru U Cluj au punctat Alexandru Chipciu, Ovidiu Bic, Dragoş Tescan şi Dan Nistor și cei care au ratat au fost Ely Fernandes, Jose Gomes şi Ivan Martic.
- Sepsi a cucerit trofeul a doua oară consecutiv (2022, 2023). În 2020 a jucat finala
„Loviturile de departajare s-au dovedit mai dramatice decât meciul în sine. La seria primelor cinci lovituri, fiecare portar a apărat câte un penalty: Jonathan Rodriguez şi Ely Fernandes au ratat ţinta. Apoi, Aganovici a trimis mingea în tribune, dar imediat Niczuly a parat şuturile lui Ze Gomes şi Ivan Martic. Între acestea, pentru Sepsi a înscris Mark Tamás, care a şutat sub bară. Şi aşa, Cupa a rămas în Ţinutul Secuiesc (n.red. – Transilvania)”, a scris Nemzeti Sport.
m4sport.hu a arătat că: „Adversara lui Sepsi, formația lui Mark Tamas și Roland Varga, a fost Universitatea Cluj, într-un meci jucat la Sibiu, prima finală între cele două echipe. Nu s-au marcat goluri în timpul regulamentar sau prelungiri, iar Sepsi a triumfat la loviturile de departajare cu 5-4”. „Sepsi și-a apărat titlul: echipa lui Roland Varga a câștigat Cupa României” a precizat și csakfoci.hu.
„Trebuie să aducem încă doi – trei jucători de valoare, ca să atacăm Europa, iar cei care rămân trebuie să conștientizeze că adevărata valoare a lui Sepsi trebuie să fie mai sus decât am arătat astăzi. Sincer, a fost un joc sub așteptări, dar pentru noi esențial este că am reușit să intrăm iar în Europa. Am câștigat Cupa României, sunt foarte bucuros, dar avem multe lucruri de făcut. La ultimele două penalty-uri nici nu am avut putere să mă uit! Dimineață ne adunăm lângă stadion, mâine ne odihnim și vineri facem o adunare mai mare, unde să arătăm Cupa și o să sărbătorim”, a spus Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, după finala Cupei cu U Cluj.
- Sepsi a câștigat Cupa României, 5-4 cu U Cluj după șapte serii de lovituri de departajare