Ionuț Voicu, delegat al clubului din Giulești și responsabil de activitatea jucătorilor împrumutați, a oferit prima reacție din tabăra Rapidului după ce s-au stabilit grupele din Cupa României. Rapid le va înfrunta pe FC Botoșani, CSA Steaua și CFR Cluj, iar obiectivul clubului e clar: câștigarea trofeului!
Miercuri, 6 septembrie 2023, au fost stabilite grupele Cupei României pentru actualul sezon competițional, iar Rapid a fost extrasă în Grupa B.
Potrivit formatului competiției, Rapid le va înfrunta din grupă doar pe CFR Cluj, FC Botoșani și CSA Steaua, iar programul meciurilor este următorul:
Etapa 1, Grupa B:
Etapa 2, Grupa B:
Etapa 3, Grupa B:
Ionuț Voicu, delegat al celor de la Rapid și responsabil pentru monitorizarea jucătorilor împrumutați, a oferit prima reacție după stabilirea grupelor și a anunțat că obiectivul clubului este acela de a cuceri trofeul:
„E o grupă ca toate celelalte. Toate echipele sunt valoroase, în Cupa României sunt niște meciuri aparte. Așa că ne așteptăm să fie greu, dar anul acesta și în toți anii, Cupa României este un obiectiv pentru Rapid. Obligatoriu ar trebui să fie în fiecare an, acum dacă reușim să ieșim din grupe și apoi să atacăm finala și să o câștigăm, ar fi perfect.
(n.r. – despre meciul cu CSA) Cu siguranță, eu abia îl aștept. Sunt sigur că o să fie un meci frumos. Îmi doresc să nu fie incidente în tribune și cel mai bun să câștige”, a declarat Ionuț Voicu.
În următoarele meciuri, Rapid nu se va mai putea baza pe croatul Marko Dugandzic, care a fost vândut la Al Tai, în Arabia Saudită, pentru 2.000.000 de euro.
(n.r. – despre plecarea lui Dugandzic) Rămânem fără golgheter, îi urăm multă baftă, ne-a ajutat foarte mult în acest an și jumătate. Rahmani e numărul 1 la Rapid acum, sunt sigur că va face față cu brio și vom vedea ce va fi pe viitor. (n.r. – mai vine un atacant?) Deocamdată e Rahmani, îl mai avem pe Stan, un copil în care noi credem foarte mult. Dacă tot îi creștem, ar trebui să le dăm și șanse. Fiecare fotbalist ar trebui să aibe șansa lui și să profite din plin de ea.
Noi ne-am fi dorit să jucăm și cu FCSB dacă se putea. Sunt meciuri frumoase, care aduc un plus de valoare fotbalului românesc. (n.r. – despre meciul cu CSA Steaua) Îmi doresc să fie stadionul plin, mai ales că jucăm la ei. E prima oară când mergem acolo, sper să fie un meci frumos, fără incidente și cel mai bun să câștige.
(n.r. – despre Bergodi, care a cucerit ultimele două Cupe ale României) Să dea Dumnezeu să obișnuiască și anul ăsta.”, a mai declarat Ionuț Voicu, după ce Rapid și-a aflat grupa din Cupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER