Tehnicianul echipei ASA Târgu Mureș, Cristian Pustai, a declarat joi seară, după meciul cu Petrolul Ploiești, scor 0-1, că este trist că formația sa a pierdut, deși a avut destul de multe șanse de a obține calificarea în semifinalele Cupei României.
„E trist. Un singur gol am primit de când am venit aici și acesta a barat drumul nostru spre semifinalele Cupei României. Astăzi am avut destul de multe șanse să ne calificăm. Mai este un meci până la pauza de iarnă, să încercăm să obținem cât putem de la Galați și apoi intrăm în vacanță. În viitor trebuie să păstrăm același joc acasă. Să reintre și N’Doye… El este cel care a marcat de cele mai multe ori pentru această echipă. Felicităm învinmgători, însă eu îmi felicit jucătorii, care pe teren au făcut cât au putut. Dacă am fi înscris precis ne calificam”, a spus Pustai la Sport.ro.
Formația Petrolul Ploiești s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timișoreana după ce a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa ASA Târgu Mureș, în sferturile de finală ale competiției.
Golul a fost marcat de Albin, în minutul 88.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER