Răducan: „Fanii s-au constituit într-o LIGĂ‚! Clubul Steaua** n-ar mai trebui să răspundă pentru faptele lor!”
Steaua a câștigat duelul cu Rapid, din sferturile Cupei
României, dar are și de pierdut după această partidă. Fanii
„roș-albaștrilor” au fost evacuați de pe stadion în minutul 11,
după ce au aruncat cu torțe și fumigene în teren.
Comisia de Disciplină a FRF a decis ca formația din Ghencea să
dispute următoarele două partide de pe teren propriu cu porțile
închise. Narcis Răducan spune că Steaua va face recurs și susține
că nu clubul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru
comportamentul fanilor, ci Liga în care s-au constituit
aceștia.
„S-a constituit o ligă a suporterilor, care a preluat
toate responsabilitățile fanilor și urmările a ceea ce se întâmplă
pe stadioane. Noi nu trebuie să mai răspundem de ce se întâmplă. Nu
sunt de acord cu acest spectacol de petarde și fumigene, dar nici
cu bătaia pe care au primit-o fanii. Fanii s-au constituit în Liga
Suporterilor Steliști și clubul nu ar mai trebui să răspundă pentru
faptele lor. Noi nu ne mai implicăm în venirea lor la stadioane.
Asta nu înseamnă că nu suntem o echipă, dar avem de
pierdut.
Știm cât sunt de importante meciurile pe care le vom
disputa fără spectatori. Mâine va fi un recurs și sper să se pună
lucrurile la punct. Cel care greșește, să plătească. Sunt o grămadă
de metode de a trece de acele filtre. S-au confiscat o grămadă, dar
tot au mai intrat cu ele.”, a declarat Narcis Răducan la
Sport.ro.