Timișoara este singura echipă neînvinsă din Liga lui Mitică. Victoria cu Vaslui e deja istorie, iar bănățenii se gândesc să continue seria de invincibilitate și în meciurile cu Brașovul, din Cupă, și cu Urziceniul, din campionat. „Va trebuie să fim mai eficienți”, spune Contra „Ne așteaptă o săptămână grea, pe care am început-o bine, mai ales după victoria cu FC Vaslui. Ne așteaptă două meciuri la fel de importante și la fel de grele. Primul, împotriva celor de la Brașov, care formează o echipă bună și cu care am făcut un 0-0 în campionat. Am văzut ce echipă agresivă poate fi Brașovul și ce probleme ne poate pune dacă le permitem. Mergem cu gândul de a ne califica, pentru că această competiție reprezintă un obiectiv pentru noi. Trebuie să avem grijă pentru că un meci de Cupă nu se aseamănă deloc cu cel din campionat, iar pentru partida din sferturi va trebui să fim mult mai eficienți în atac„, a spus Contra.
Bourceanu și Zicu, absenți!
„Bourceanu va face un test RMN să vedem cât de gravă este accidentarea sa. Mai sunt câțiva jucători cu mici probleme musculare, iar Ianis Zicu a făcut doar bicicletă, după problemele pe care le-a avut săptămâna trecută. Pentru meciul de la Brașov, în afară de Zicu și de Bourceanu, care este cu semnul întrebării, avem tot lotul valid„, a mai spus Contra
Velcea: „Nu trebuie să ne relaxăm”
„Din punctul nostru de vedere, partida de la Urziceni ne poate asigura continuitatea în meciurile fără înfrângere, dar pentru asta va trebui să facem eforturi și să nu ne relaxăm. În ciuda faptului că au plecat mulți jucători de la Urziceni, această echipă rămâne periculoasă, iar cei care au rămas vor dori să scoată un rezultat bun împotriva noastră„, a spus Velcea.
FC Brașov – FC Timișoara, din sferturile de finală ale Cupei României, se va disputa miercuri, de la ora 17.00.
FC Timișoara va juca, sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, cu Unirea Urziceni, în etapa a XV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER