Rapid i-a convins pe cei de la CS Afumați să joace meciul din Cupa României pe stadionul din Giulești.
Cupa României a ajuns în primul tur în care au intrat în competiție și o parte dintre echipele din Superliga. Jocurile din play-off se dispută într-o singură manșă, eliminatorie, și FRF le-a acordat outsiderelor ocazia să evolueze pe teren propriu, pentru a compensa lipsa de valoare. Cu toate acestea, în cazul jocurilor televizate, stadionul trebuie să beneficieze de instalație de nocturnă, iar în cazul în care arena nu corespunde, partida se mută „pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării”.
Cum meciul de Cupă dintre Rapid și CS Afumați va avea loc pe 28 septembrie, de la ora 21:30, ilfovenii au acceptat să joace „acasă” în fieful adversarilor din Giulești.
Rapid și CS Afumați se luptă în Cupa României pentru a trece de faza play-off-ului, iar formația de lângă Podul Grant pornește din postura de mare favorită. În afara diferenței clare de valoare dintre formația lui Adrian Mutu și echipa din Liga 3, bucureștenii vor avea și marele avantaj de a evolua în fața propriilor spectatori.
„Rapid și CS Afumați au ajuns la un acord conform căruia partida din Play-Off-ul Cupei României se va juca pe Stadionul Rapid – Giulești!
Astfel, miercuri, 28 septembrie, de la 21:30, ne revedem în tribunele de #Acasa!”, se arată în comunicatul remis de Rapid.
Marți, 27 septembrie:
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași (ora 14:30 – Stadion Ștefan Dobay, Dumbrăvița)
Ripensia Timișoara – FC U Craiova 1948 (ora 16:00 – Stadion Electrica, Timișoara) – Digi Sport 1
Șoimii Lipova – Gloria Buzău (ora 16:30 – Stadion Comunal, Lipova)
CSA Steaua – Chindia Târgoviște (ora 18:45 – stadionul urmează a fi anunțat) – Digi Sport 1
Axiopolis Cernavodă – CS Minaur Baia Mare (ora 19:00 – Stadion Ideal, Cernavodă)
Miercuri, 28 septembrie:
Jiul Petroșani – Oțelul Galați (ora 16:00 – Stadion Petre Libardi, Petroșani) – Digi Sport 1
Foresta Suceava – UTA Arad (ora 16:30 – Stadion Areni, Suceava)
CSM Reșița – CS Mioveni (ora 16:30 – Stadion Mircea Chivu, Reșița)
CS Ocna Mureș – CSM Slatina (ora 16:30 – Stadion Soda, Ocna Mureș)
Gloria Bistrița – Unirea Slobozia (ora 16:30 – Stadion Jean Pădureanu, Bistrița)
CSC Șelimbăr – Petrolul Ploiești (ora 18:45 – Stadion Gaz Metan, Mediaș) – Digi Sport 1
CS Afumați – Rapid (ora 21:30 – Stadion Rapid-Giulești) – Digi Sport 1
Joi, 29 septembrie:
FC Brașov – FC Hermannstadt (ora 16:00 – Stadion Tineretului, Brașov) – Digi Sport 1
CSM Alexandria – Csikszereda (ora 16:30 – Stadion CSS Peco, Alexandria)
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj (ora 18:45 – Stadion Concordia 2, Chiajna) – Digi Sport 1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București (ora 21:30 – Stadion Municipal, Târgu Jiu) – Digi Sport 1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER