Antrenorul rapidist Viorel Moldovan crede că echipa lui poate ajunge în sferturile Cupei României, deși va întâlni una dintre cele mai tari echipe din Liga I, Petrolul Ploiești.
„Mă bucur că am căzut cu o echipă foarte bună. Este deținătoarea trofeului și sper să facem un meci bun, mai ales că jucăm în Giulești. Este o echipă cu un antrenor tânăr, care mi-a fost coleg la Timișoara și la echipa națională, care a fost la un pas să ducă echipa în grupele Europa League.
Este un derby de tradiție al fotbalului românesc. Au fost multe momente tensionate de a lungul istoriei. Avem avantajul că jucăm pe teren propriu. Fotbaliștii mei vor fi foarte motivați și sunt sigur că vor da totul pe teren. Acest meci este o șansă mare pentru ei, pentru că vor putea să-și arate valoarea. Sper să reușim calificarea, ar fi o surpriză pentru că întâlnim o formație foarte bună din prima ligă, dar Cupa României va rămâne tot timpul o competiție a surprizelor.
Îmi pare rău de Cosmin Contra că nu va sta pe bancă, dar este un antrenor care și-a demonstrat calitățiile și a făcut o echipă foarte bună la Ploiești”, a spus Moldovan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER