Ivaylo Petev, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a analizat la cald victoria cu Farul Constanța din Cupa României.
Partida dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța s-a disputat marți seară, în cadrul rundei a treia a grupelor Cupei României și s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 4-0.
Pentru Universitatea Craiova au înscris Elvir Koljic, în minutul 45+1, Ștefan Baiaram, în minutul 52, Jasmin Kurtic, în minutul 54, respectiv Atanas Trică, în minutul 86.
După această partidă, Ivaylo Petev a dezvăluit cum a reușit să îl învingă pe Gheorghe Hagi și s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi împotriva campioanei României.
„Echipa a jucat foarte bine. Cel mai important pentru mine a fost să fim responsabili. Am motivat echipa și am reușit să intrăm așa pe teren. Desigur că am așteptat aceste victorii.
De mâine începem să ne pregătim pentru meciul următor. Le mulțumesc jucătorilor și suporterilor. În prima repriză a fost 50-50. Apoi am marcat trei goluri și am ratat cel puțin încă trei goluri.
Totul pleacă de la cap. Fotbalul și sportul sunt psihologie. Trebui să fim sănătoși la cap. În următorul meci, Screciu nu o să fie alături de noi. Îl las să se odihnească. În perioadele de transferuri fiecare echipă vrea să transfere, e normal”, a spus Ivaylo Petev, la flash-interviul de după meci.
După cele meciuri disputate până acum în Grupa D a Cupei României, Farul Constanța este pe ultimul loc, cu trei înfrângeri și zero puncte. De cealaltă parte, Universitatea Craiova este lider, cu șapte puncte, urmată de FC Voluntari, cu cinci puncte. Locurile 3 și 4 sunt ocupate de către Gloria Buzău și UTA Arad, cu câte patru puncte, iar cea de-a cincea poziție este ocupată de către Tunari, cu trei puncte.
După această partidă, Gheorghe Hagi a recunoscut superioritatea adversarilor olteni.
„Ăștia suntem, ăștia vom fi. Trebuie să dăm oportunități, asta facem, producem jucători. Azi nu a existat presiune, trebuia să îi bag. Avem foarte multe accidentări în lot, iar înainte de meci s-au accidentat alți doi, n-au putut să joace.
Am încercat să facem o echipă, dar asta nu înseamnă că nu le-am spus că e un test important pentru ei. Cred că au învățat foarte multe acești copii. Am început meciul foarte bine, am fost acolo 30 de minute, cât am putut.
După, s-a văzut clar că ei erau mai bine pregătiți fizic, sunt jucători de primul eșalon. A fost un test dur, dar cred c-au învățat din această experiență. Cât mintea și picioarele au fost limpede, s-a putut.
Dar era normal ca adversarii să aibă controlul jocului. Mi-am asumat acest risc la începutul meciului. Indiferent de format, e Cupa României. Dar când nu mai ai șanse… Am lăsat acasă jucători accidentați sau care au jucat foarte mult”, a spus Gheorghe Hagi, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER