Rednic: „Dinamo – Pandurii e cel mai echilibrat meci din această fază a Cupei”. Cum au pregătit „câinii” partida
Antrenorul formației Dinamo, Mircea Rednic, consideră că meciul cu Pandurii Târgu Jiu, din optimile de finală ale Cupei României, este cel mai echilibrat din această fază a competiției, celor două echipe lipsindu-le șansa la tragerea la sorți.
„E un meci foarte important pentru noi, de cupă. Cred că e cel mai echilibrat și cel mai greu meci din această fază. Nici noi nu am avut șansă, dar nici Pandurii. Ne dorim foarte mult să câștigăm meciul de mâine. Sunt două echipe care joacă un fotbal frumos. Avem deja două meciuri jucate pe acest teren, deja ne cunoaștem foarte bine. Sper ca băieții mei să fi învățat din înfrângerea cu Craiova și greșelile pe care le-am făcut să nu le repetăm. Ne dorim să avem o evoluție bună și la sfârșit să ne calificăm. Pandurii a demonstrat în meciul cu Steaua că poate meritau toate cele trei puncte, au un lot foarte bun, dar nici eu nu am de ce să mă plâng. Chiar dacă mâine îmi lipsesc doi jucători importanți, Essombe, nerefăcut și Anton, care a luat cartonaș roșu. De aia am apelat și la Petre să vină lângă echipă. Suntem 22 de jucători și toți sunt pregătiți. Acum depinde și de inspirația mea. Vor fi câteva schimbări, Popescu va fi în poartă și vor mai fi câteva schimbări ținând cont de evoluția lor. Eu sper ca noi să rămânem neînvinși cu Pandurii și după acest meci. Sper să facem un meci bun, pe placul spectatorilor și la sfârșit să ne bucurăm pentru victorie„, a declarat Rednic, într-o conferință de presă susținută la Severin.
Tehnicianul dinamovist speră ca atacantul Ciprian Marica să aleagă se semneze un contract cu Dinamo în ciuda ofertei venite de la rivala Steaua: „Eu îmi doresc foarte mult ca Marica să vină la Dinamo, pentru că aici s-a format. Nu cred că se mai pune problema de bani la Ciprian. Eu cred că ar fi o atmosferă mai bună pentru el să reintre în circuit și în forma pe care a avut-o înainte de accidentare. Eu cred că el se mai gândește dacă se duce la Steaua. E un jucător important, chiar dacă nu a mai jucat în ultima perioadă, e un jucător de care am avea nevoie, dar el va decide. Avându-l pe Marica în atac, altceva ar fi, deși Essombe și Gnohere și-au făcut datoria până acum”.
Atacantul Halerm Gnohere a afirmat că echipei sale i-ar fi mai ușor să evolueze în cupele europene dacă ar câștiga Cupa României, chiar dacă Dinamo a ieșit din insolvență după termenul limită impus de UEFA și nu poate participa la ediția din sezonul viitor: „Este un meci important, toate echipele vor să treacă mai departe. Și noi vrem să câștigăm. Ar fi mai ușor să ajungem în Europa dacă vom câștiga Cupa. Pandurii este o echipă bună, care joacă foarte bine, trebuie luată în serios, așa cum trebuie să tratăm fiecare meci„.
Fundașul Ionuț Nedelcearu a declarat că echipa a reușit să treacă peste șocul înfrângerii cu 3-0 din campionat, cu CSU Craiova. „Mi se pare normal ca acest meci să fie capul de afiș, pentru că e un meci dificil pentru ambele echipe. Suntem două echipe bune, va fi un meci frumos și sper să ne impunem noi. La Craiova am suferit cea mai drastică înfrângere, cred că avem însă jucători maturi și am reușit să trecem peste. Sper să facem un joc bun mâine. Nu știu dacă antrenorul va apela la noi, cei mai tineri, dar dacă o va face, sper să demonstrăm mâine că putem să evoluăm și în Liga I. Este un meci disputat, cred că va fi un meci frumos„, a spus Nedelcearu.
Partida Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, se va disputa miercuri, de la ora 20.30, pe stadionul Municipal din Drobeta-Trunu Severin.