Regulamentul Disciplinar dă dreptate Rapidului!
Rapidul cere câștigarea, la masa verde, a partidei de Cupă disputată în fața celor de la Dinamo, Deși au pierdut cu 4-2 jocul, giuleștenii reclamă atitudinea rasistă a fanilor dinamoviștii și au reclamat acest incident la Comisia de Disciplină. Conform Articolului 54 al Regulamentului Disciplinar, se pot dicta următoare sancțiuni.
Articolul 54 – Rasismul
1. Orice persoană care în mod public discriminează sau denigrează pe altcineva într-o
manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie sau origine etnică, sau care
comite o altă faptă disprețuitoare cu acest caracter va fi suspendat cinci jocuri la toate
nivelurile ( jucătorii si antrenorii ) si 5 luni pentru oficiali. În plus, sancțiunea organizării
jocurilor fără spectatori pentru 2 – 4 etape si o penalitate de 45.000 – 60.000 lei va fi
aplicată făptuitorului. Dacă acesta este un oficial, penalitatea va fi de 65.000 – 80.000 lei.
Aceeasi sancțiune se aplică si în cazul în care o persoană are un comportament xenofob,
ofensator sau care hărțuieste pe astfel de motive o altă persoană.
2. Dacă spectatorii afisează inscripții conținând sloganuri rasiste sau se fac vinovați de alte
comportări rasiste sau disprețuitoare la un meci, organul jurisdicțional va aplica o
sancțiune de 60.000 – 70.000 lei clubului pe care l-au susținut spectatorii respectivi,
clubul fiind obligat să joace următorul joc oficial fără spectatori. Dacă spectatorii nu pot fi
identificați ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancționat clubul gazdă în mod
corespunzător.
3. Oricărui spectator care se face vinovat de abaterile arătate la pct.1 si 2 ale acestui articol i
se va interzice intrarea în stadion pentru cel puțin doi ani.
4. În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica si alte sancțiuni clubului
responsabil, cum ar fi interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 2
– 10 etape, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2 – 6 puncte sau excluderea din
competiție.
Orice formă de propagandă a ideologiilor extremiste este interzisă înainte, în timpul si
după jocuri, în caz contrar fiind aplicabile sancțiunile prevăzute de alin.1 – 2 de mai sus.
5. Sancțiunile aplicate pe baza acestui articol pot fi reduse sau chiar anulate dacă jucătorul,
echipa sau clubul respectiv dovedesc că nu a existat sau a existat o culpă minimă a sa în
săvârsirea abaterii, sau dacă alte motive serioase o justifică, cum ar fi, în special, abaterile
care au fost provocate intenționat pentru a cauza sancționarea jucătorului, echipei sau
clubului conform acestui articol.
Procedura evaluării circumstanțelor atenuante va fi cea prevăzută de acest regulament.