Partida de azi, din sferturile Cupei, cu CFR Cluj, de la ora 20:15 (Pro TV), va înregistra, conform estimărilor conducerii Științei, cel mai mare număr de spectatori din acest an, la concurență cu meciul cu Dinamo. Dacă media de fani prezenți pe arena „Ion Oblemenco” în acest sezon nu depășește 4.000, în această seară, la meci vor veni cel puțin de trei ori mai mulți craioveni. Interesul pentru bilete este mult mai mare decât la meciurile obișnuite, însă conducerea Universității prognozează recordul de vânzări pentru astăzi, când doritorii își pot achiziționa tichete până la ora 18:00.
Deși meciul cu CFR este considerat de interes maxim, conducerea clubului gazdă a hotărât să nu majoreze prețul biletelor față de cel de la jocurile din campionat. Astfel, cel mai ieftin bilet este 5 lei, la peluze, în timp ce, pentru un loc la tribuna zero, spectatorii trebuie să plătească 30 de lei. „Ne așteptăm la un minim de 10.000 de bilete vândute, dar este foarte posibil ca numărul spectatorilor să depășească 15.000”, spun oficialii Craiovei. 15.000 reprezintă recordul de audiență din sezonul 2009-2010, înregistrat în prima etapă, când Craiova a încheiat la egalitate, scor 0-0, contra „câinilor roșii”
„Avem mare nevoie de suportul fanilor la meciul cu CFR”, Eugen Neagoe, antrenor Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER