Dacă Steaua își dorea cu adevărat Cupa României în acest sezon, atunci Lăcătuș nu trebuia să efectueze sub nicio formă atâtea schimbări în primul „11”. Asta dacă a realizat că, fără Stancu, Tănase, Ricardo, Geraldo sau Brandan, echipa n-are sare și nici piper, iar sistemul rotirii liniilor nu merge la fotbal, ci doar la hochei.
Fără atitudinea de echipă mare care ar trebui s-o caracterizeze, Steaua a părut aseară o formație mult prea normală pentru pretențiile lojei. Iar meciul cu Sportul s-a desfășurat total diferit în comparație cu întâlnirea directă din campionat. A început într-un ritm aproape mort, cei 22 de jucători părând tranchilizați de frigul care s-a lăsat peste București. Lâncezeala neserioasă a echipei lui Lăcătuș, care în prima parte a meciului n-a avut decât faze de poartă aproximative, a costat până la urmă foarte scump, pentru că „studenții” au jucat perfect rolul vulpii din carul cu pește. Dintr-o echipă la fel de moartă ca adversara ei, Sportul s-a scuturat de praf și într-un minut a amuțit toată Ghencea.
A mers, dar nu până la sfârșit Artizanii, Varga și Bălan, jucătorii care nu știu ce trebuie să mai demonstreze pentru a fi și ei înregimentați de granzii campionatului. Varga a bătut repede o lovitură liberă pentru Nae, care i-a centrat perfect pentru 0-1 lui Tibi Bălan. Cu cuțitul la os, Steaua s-a trezit, dar bara lui Surdu (40) și ocazia monumentală a cuplului Szekely – Surdu, care s-au încurcat reciproc două minute mai târziu, au venit parcă pentru a pune și mai multă sare pe rană. După pauză, steliștii au creat un festival de ratări: Kapetanos (55), Surdu (60 și 64),
Latovlevici (62), Szekely (66). Ca un făcut, Steaua a egalat până la urmă dintr-o prostie, în minutul 72, la câteva momente distanță de bara lui Bălan care putea închide meciul. La faza imediat următoare, Galamaz putea să facă 2-1, dar a țintit și el stâlpul din dreapta lui Niculescu. În prelungiri echipele au cam terminat benzina; Steaua a atacat steril, iar Sportul a așteptat, cuminte, loviturile de departajare. Unde au avut o șansă imensă în urma ratării lui Kapetanos, irosită însă după ce Tibi Bălan a tras afară, iar Tătărușanu și-a făcut și el datoria, parând lovitura lui Varga. Astfel, Steaua a trecut în sferturile de finală ale Cupei.
Szekely a fost căpitan Revenit în premieră printre titularii Stelei în acest sezon, după ce o perioadă a jucat mai mult la echipa secundă, Janos Szekely a primit aseară și un bonus din partea lui Marius Lăcătuș. Mijlocașul a fost căpitanul pentru prima dată în cei doi ani și jumătate de când e în Ghencea. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care primii purtători ai banderolei, Cristi Tănase și Bogdan Stancu, au fost menajați. Szekely a fost reprimit la prima echipă după ce a acceptat reducerea salarială pe care Gigi Becali i-a impus-o.
Martinovic, la primul meci Marius Lăcătuș a făcut la meciul cu Sportul numeroase modificări în formația de start și a ales să folosească contra „studenților” și fotbaliștii care au jucat mai puțin în acest sezon. Un caz special a fost cel al lui Novak Martinovic, care a apărut în premieră într-un meci oficial pentru Steaua. Fotbalistul adus în vară de la Pandurii a fost folosit pe un post nou pentru el, cel de fundaș dreapta, el fiind de meserie fundaș central.
Lăcătuș s-a enervat pe cameramani Tehnicianul roș-albaștrilor, Marius Lăcătuș, a avut aseară, la începutul primei reprize, o reacție nervoasă la adresa cameramanului din apropierea băncii sale de rezerve. Deranjat de prezența acestuia și de faptul că i se filmau gesturile, „Fiara” i-a cerut observatorului de joc să îndepărteze persoana respectivă de lângă el.
Fundașii, certați: „Bă, voi nu știți să stați în teren?” Înaintea primului gol marcat de Tibi Bălan, Marius Lăcătuș s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care fundașii Stelei se mișcau pe teren. Spre ghinionul acestuia, Latovlevici a fost cel luat în colimator de către tehnicianul echipei din Ghencea în momentul în care a trecut prin fața sa. „Bă, voi nu știți să stați nici în teren? Cine v-a învățat, mă, pe voi să stați așa? Treziți-vă odată!”, i-a strigat Lăcătuș jucătorului său.
Galeria a fost la miting! Grupuri de suporteri ai echipelor Steaua și Dinamo au participat ieri la mitingul inițiat de sindicate împotriva guvernului, aceasta fiind, poate, și explicația faptului că tribuna din Ghencea a fost aseară atât de goală! Dacă dinamoviștii s-au mulțumit să scandeze, la un moment dat, împotriva rivalilor de la Steaua, în schimb roș-albaștrii au ajuns în primele rânduri ale manifestanților din Piața Constituției, unde au încercat să dărâme gardurile și s-au bătut cu jandarmii. Lupta s-a dus în stilul clasic, ultrașii mascându-și fața cu fularele. Dintre cele 11 persoane reținute, 5 au fost suporteri steliști!
PENALTY-URI
Varga ratează! Apără Tătărușanu!
Anghelov înscrie!
Bălan ratează! Tătărușanu apără!
Kapetanos ratează! Niculescu apără!
Irimia înscrie
Bilașco înscrie
Rațiu ratează
Szekely marchează
Min. 120+2 Final de meci! Meciul se decide la penalty-uri!
Min. 120+1 ii Niculescu primește un „galben” pentru trageri de timp!
Min. 112 ii Bulgarul se face repede remarcat, primind un cartanoș galben
Min. 112 ⇔ Anghelov intră în locul lui Marinescu
Min. 106 Start în repriza a doua de prelungiri!
Min. 105 Final de primă repriză!
Min. 105 ii Martinovic este avertizat
Min. 103 ⇔ Andrei Lungu este schimbat cu Ghinca
Min. 91 Kapetanos trimite cu capul, Niculescu respinge de sub transversală
Min. 90 A început prima repriză de prelungiri
Min. 90+3 Arbitrul pune punct primelor 90 de minute! Urmează prelungiri!
Min. 90 Marinescu trimite milimetric pe lângă colțul lung
Min. 88 ⇔ Cazan este înlocuit cu Beța
Min. 87 Matei trimite paralel cu transversala porții lui Niculescu
Min. 82 Kapetanos reia din intoarcere, pe lângă.
Min. 75 Gardoș reia cu capul din 6 metri central, în bara colțului lung.
Min. 72 Latovlevici reușește să egaleze cu o centrare înșelătoare care l-a păcălit pe Niculescu și a poposit în poarta Sportului
Min. 71 Bălan a avut șansa „dublei”, dar șutul său din 11 metri-central lovește transversala.
Min. 70 Kapetanos preia pe poziție viitoare, dar Niculescu iese oportun și îl blochează pe vârful grec.
Min. 69 ⇔ Ferfelea intră în locul Nae
Min. 68 ⇔ Bilașco intră în locul lui Surdu
Min. 65 Matei centrează în gura porții, dar Szekely este încurcat de Cazan și nu poate relua în plasă
Min. 64 Martinovic centrează în fața porții, dar Stancu nu ajunge la timp pentru a relua decisiv
Min. 63 Portarul Sportului respinge incă o dată fabulos la șutul puternic al lui Latovlevici din 16 metri.
Min. 60 Niculescu respinge incredibil din fața lui Surdu, din 6 metri din postura de unu la unu
Min. 59 ⇔ Matei intră în locul lui Onofraș
Min. 56 De această dată Kapetanos trimite mai bine cu capul, dar balonul lovește transversala
Min. 50 Kapetanos reia greșit cu capul din 11metri central
Min. 46 A început repriza a doua!
Min.45+2 Final de primă repriză!
Min. 41 Niculescu iese greșit pe o centrare, dar Szekely nu prinde cadrul porții din 6 metri
Min. 39 Trasorul lui Surdu pe colțul lung izbește doar bara. Cea mai mare ocazie de gol a Stelei
Min. 25 Latovlevici trage violent de la mare distanță, Niculescu respinge cu greu
Min. 19 În urma corneului rezultat, Tibi Bălan reușește să deschidă scorul printr-o lovitură de cap plasată perfect.
Min. 18 Varga trimite periculos în careu, Tătărușanu scoate in-extremis de sub transversală
Min. 14 Szekely trage spre colțul lung, Niculescu reține însă fără emoții
Min. 10 Nae îl încearcă pe Tătărușanu cu un vole din afara careului. Portarul Stelei prinde fără probleme
Min. 6 Kapetanos reia de pe colțul scurt! Reluarea nu este cadrată
Min. 4 Martinovic este primul care încearcă poarta. Vole-ul său trece mult peste
Min. 1 A început meciul!
STEAUA 4-4-2: Tătărușanu -Martinovic, Gardoș, Galamaz, Latovlevici – Szekely, Marinescu, Apostol, Onofraș – Surdu, Kapetanos
Rezerve: Lungu, Abrudan, Brandan, Bilașco, Anghelov, Bonfim, Matei
SPORTUL STUDENȚESC 4-2-3-1: Niculescu – Farmache, Patriche, Rațiu, Cazan – Irimia, A. Lungu – Nae, Varga, Bălan – Curelea
Rezerve: Viciu, Ghinga, Chihaia, Ferfelea, Beța, D. Lung, Postolache
CLICK AICI PENTRU LIVE VIDEO
Lăcătuș va trimite diseară, contra Sportului, o echipă experimentală, încercând să odihnească mai mulți titulari din meciul cu Pandurii. În primul „11” reapare Kapetanos, care, suspendat în Europa League, a pierdut duelul cu Bilașco în meciurile din campionat. Surprizele nu se opresc însă aici.
Steaua va începe diseară cu mai mulți fotbaliști care au jucat mai puțin sau deloc în acest sezon. Printre aceștia se numără Anghelov, Marinescu, Szekely sau Kapetanos, și, în plus, în această seară va reveni și Emeghara, care este recuperat după accidentarea din meciul cu Liverpool.
Doar un meci pe sezon Cei patru au prins echipa în acest sezon foarte rar. Împreună, Anghelov, Marinescu, Szekely și Kapetanos au strâns doar 476 de minute jucate în acest sezon al Ligii I, media fiind de 119 minute per jucător. Cel care mai salvează situația este Pantelis Kapetanos, dar grecul se află într-o situație specială. Sezonul trecut a fost golgheterul echipei și evolua titular meci de meci, dar venirea lui Bilașco a schimbat lucrurile. Cum „Kape” este suspendat în Europa League din cauza eliminării cu Napoli, el a fost pedepsit și-n Liga I, unde a ajuns să prindă doar finalurile de meci.
8 modificări va efectua Marius Lăcătuș în primul „11” pentru partida de azi, față de ultima etapă din Liga I, cu Pandurii (2-0)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER