„Roș-albaștrii” trăiesc în Cupă!** Rapid-Steaua 0-1
Echipa lui Lăcătuș merge în semifinale după un joc mult mai
spectaculos decât cel din campionat
Rapid – Steaua, episodul doi. La trei zile distanță, pe același
teren. Lăcătuș schimbă fiindcă are de unde, Șumudică schimbă și el
ca să nu-l mai certe Copos că nu e ofensiv. Învingătoare: Steaua.
Gol: Surdu.
Cei 22 de pe teren se luptă pentru fiecare minge, cu o ambiție
extraordinară. Tacklingurile sunt procedeele preferate, se pun
contre fără teama de accidentare. Steliștii sunt parcă tăvăliți mai
mult, sunt mai mereu pe gazon, dar intră și ei tare, la rupere.
Spectacolul de gladiatori de pe teren e întrerupt de descreierații
care ar trebui să-i încurajeze pe băieții lui Lăcătuș, care aruncă
pe gazon cu petarde și cu bețele de la steaguri.
După ce ies nebunii, lupta de pe gazon se reia cu aceeași
încrâncenare ca înainte de întrerupere. Terenul frige sub tălpile
jucătorilor, Tănase aleargă și în atac, și în apărare, Cassio
trimite afară, cu capul centrarea lui Bozovic (min. 25), Brandan
își ține partea, dar îl atrage și atacul, Imperator Marcos Antonio
e dur și elegant în același timp, Gardoș scoate baloane imposibile,
cu mișcări de gazelă, Bicfalvi dă și el cu capul pe lângă (45+3).
Dar, după trei reprize, e tot 0-0!
Rapid e hotărâtă să termine repede meciul și calificarea.
Bozovic trimite înapoi pentru Roman, în mijlocul careului (48),
toată lumea vede gol, dar Galamaz apare incredibil și respinge!
Imediat, Steaua țâșnește pe contraatac, Tănase îl găsește pe
„spiridușul” Surdu, care trece de Dani Coman și înscrie în poarta
goală: 0-1! Aceeași poartă la care dăduse în transversală acum trei
zile! Acum a tras pe jos!
Tătărușanu a fost de
nebătut
Rapid împinge jocul cu disperare spre poarta lui Tătărușanu, Steaua
aglomerează și se închide bine, dar Candido Costa are toată poarta
în față la 16 metri, șutează, dar mingea se duce puțin afară (63),
iar în minutul 77 același Costa trage în Tătărușanu, de la 12
metri! Portarul stelist a făcut din nou minuni și a respins șutul
puternic al lui Marius Constantin din minutul 82. Apoi la fel,
Tătărușanu a fost de nebătut în două rânduri consecutiv la capul
lui N. Grigore și șutul din apropiere al lui Sburlea. Rui Duarte
și-a pus și el mâinile în cap când în finalul jocului șutul său a
fost scos din nou impecabil de portarul stelist. Steaua s-a
calificat mai departe în primul rând datorită lui Tătărușanu. Idee
ce devine deja o obișnuință.
Min 90+3 – Final de meci! Steaua se califică în semifinale după 1-0
cu Rapid
Min 90+2 –
Spadacio șutează din unghi puțin peste vinclul porții lui
Tătărușanu
Min 90+1 –
Candido a tras din nou, dar Tătărușanu a fost din nou la
post
Min 90 – 4
minute de prelungire
Min 86 –
Candido Costa șutează puternic de la 20 de metri, dar Tătărușanu
s-a întins impresionant și a
respins
Min 83 –
Grigore trimite cu capul, Tătărușanu respinge de pe linia porții în
doi timpi, apoi Sburlea retrimite, dar portarul stelist respinge
din nou
Min 82 –
Marius Constantin a apărut surprinzător în atac, dar voleul său a
trecut puțin pe lângă vinclul porții lui
Tătărușanu
Min 81 +
Gardoș vede și el
galben
Min 80 –
Schimbare la Steaua: intră Matei în locul lui
Tănase
Min 80 +
Grigore vede un galben după un fault la
Kapetanos
Min 78 –
Sburlea primește o minge pe linia de 16 metri și șutează puternic,
dar Tătărușanu respinge
Min 77 – Rui
Duarte a centrat în fața porții pentru Frunză, acesta a reluat spre
colțul lung, însă prea slab pentru a-l bate pe
Tătărușanu
Min 76 –
Sburlea reia peste poartă din interiorul
careului
Min 75 –
Schimbare la Steaua: intră Marinescu în locul lui
Anghelov
Min 71 +
Bicfalvi vede galben
Min 71 –
Schimbare la Rapid: a intrat Sburlea în locul lui
Herea
Min 70 –
Spadacio a șutat mult peste de la 30 de
metri
Min 68 – În
urma unei faze prelungite de atac, Brandan a finalizat cu șut, dar
Coman a reținut
Min 65 +
Martinovic vede
galben
Min 64 –
Candido a șutat năprasnic de la 16 metri, dar mingea a trecut
milimetric pe lângă poartă
Min 62 –
Schimbare la Rapid: a intrat Candido Costa în locul lui
Cesinha
Min 61 +
Tănase vede galben pentru un fault din
spate
Min 60 –
Bicfalvi și-a încercat norocul din lovitură liberă de la peste 30
de metri, dar a trimis mult peste
poartă
Min 59 – Herea
a acuzat că ar fi fost ținut în careu de Gardoș, dar Tudor nu a
acordat nimic
Min 56 –
Schimbare la Steaua: intră Kapetanos în locul lui
Bilașco
Min 53 +
Marius Constantin vede galben după o intrare
dură la Surdu
Min 51 –
Schimbare la Rapid: intră Frunză în locul lui
Roman
Min 48 +
Marcos Antonio vede
galben
Min 48 – 0-1: Surdu marchează
pe contraatac după o pasă de maestru de la Tănase și după ce l-a
depășit pe Coman
Min 48 – Bozovici a centrat, dar Roman a șutat în
blocaj
Min 47 –
Cesinha ratează în mod hilar o repunere de la
margine
Min 46 – Începe cea de-a doua repriză
Min 45+9 – Final de primă
repriză
Min 45+8 – Galamaz vede și
el galben
Min 45+5 – Brandan a centrat pentru Bicfalvi, dar lovitura
de cap a acestuia trece la distanță de poarta lui
Coman
Min 45+4 – Ambele echipe construiesc destul de elaborat
până în preajma careului advers, însă acțiunile eșuează lamentabil
din cauza lipsei pasei decisive
Min 45 – Cesinha a centrat de pe partea dreaptă, mingea a
ajuns în careu la Nicolae Grigore, dar Gardoș a respins mingea
retrimisă în fața porții de rapidist
Min 44 – Brandan vede
galben
Min 38 – Surdu se resimte după o intrare a lui Marius
Constantin
Min 31 – Bilașco a pivotat în careu și a șutat la colțul
lung, dar Coman s-a întins și a reținut
Min 33 – Bănel Nicoliță a șutat de la peste 20 de metri
din drop, dar balonul a ocolit poarta lui Coman
Min 28 – Roman a șutat de la marginea careului, dar
Galamaz a respins în aut din fața porții
Min 25 – Bozovici a centrat pentru Cassio, dar lovitura de
cap a brazilianului a trecut pe lângă poartă
Min 22 – Bilașco a deviat pentru Surdu, al cărui șut din
16 metri s-a dus mult peste
Min 19 – În urma unui corner, Marius Constanti a deviat pe
spate, dar Tătărușanu a fost pe fază și a respins
Min 18 – Herea șutează din lovitură liberă de la 20 de
metri, dar mingea este deviată în corner
Min 17 – Meciul a fost reluat!
Min 10 – Incidente provocate de fanii steliști, care
aruncă cu petarde și torțe în rapidiștii de la tribuna I.
Meciul este întrerupt!
Min 7 – Cassio s-a aflat în duel cu Gardoș, a încercat să
recentreze de jos în fața porții, dar Tătărușanu a intervenit
prompt
Min 3 – Anghelov a șutat de la marginea careului la mică
distanță de poarta lui Coman
Min 1 – A
început partida!
RAPID: Coman – Rui Duarte, M. Constantin, M. Antonio, Bozovici – M.
Roman, N. Grigore, Spadacio, Cesinha – Herea,
Cassio
Rezerve: Bornescu, Ezequias, Frunză, Grigorie,
Sbrulea, Glauber, Candido da Costa
STEAUA: Tătărușanu –
Martinovici, Galamaz, Gardoș, Brandan – Bicfalvi, Anghelov –
Nicoliță, Surdu, Tănase – Bilașco
Rezerve: C. Lungu, Abrudan, Kapetanos, Onofraș,
Latovlevici, L. Marinescu, C. Matei