Rușine istorică pentru Dinamo! Contraperformanța bifată de elevii lui Rednic după meciul din Cupa României. De 45 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva
Eliminarea lui Dinamo din Cupa României, de o echipă din eșalonul al treilea reprezintă o contraperformanță istorică. Mai exact, bucureștenii nu mai trecuseră printr-un astfel de episod de 45 de ani. În 1973, echipa „câinilor”, cu Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Radu Nunweiller, Augustin Deleanu sau Florea Dumitrache, pierdeau în fața Constructorului Galați, în optimile Cupei. Moldovenii s-au impus cu 1-0 și aveau să ajungă în finala competiție, unde cedau cu 0-3 împotriva Chimiei Râmnicu Vâlcea.
Joi seară, echipa lui Rednic a fost eliminată din Cupa României de Csikszereda la loviturile de departajare. Ciucanii au condus cu 2-0, după reușitele lui Majzik, minutul 48, și Magyari, minutul 52, dar Dinamo a revenit și a egalat prin dubla căpitanului Nistor, în minutele 54 și 60. În ultimele 30 de minute nu s-a mai marcat, astfel că partida a ajuns în prelungiri. Aici, Neicuțescu, minutul 110, și Berde, minutul 114, au marcat pentru cele două echipe și s-a ajuns la loviturile de departajare. Hanca, Grozav, Olteanu, Ciobotariu și Delorge au ratat pentru Dinamo, iar Miercurea Ciuc merge în sferturile Cupei României.