Ultimul derby al Clujului a stabilit un nou record în privința asistenței. Au fost anunțați 25.000 de spectatori prezenți la partida din grupele Cupei României, disputată joi, între U Cluj și CFR Cluj, cu 3.000 de oameni mai mulți decât au asistat la meciul din campionat, câștigat cu 4-3 de elevii lui Andrea Mandorlini.
Cu 25.000 de spectatori, U Cluj – CFR Cluj urcă pe locul 2 în topul audiențelor din acest sezon. Singurul meci care îl depășește este FCSB – CFR Cluj, 1-0, de pe stadionul din Ghencea, la care au fost prezenți 28.519 de oameni.
Pe lângă spectacolul deosebit cu care jucătorii și toți cei prezenți vor rămâne în memorie, oficialii Universității Cluj se bucură și de rețeta financiară a acestui meci. Un calcul simplu arată că în conturile clubului de pe Cluj Arena au intrat aproximativ 1 milion de lei, ceea ce înseamnă 200.000 de euro.â
Este o sumă care acoperă aproape în totalitate salariul anual al lui Dan Nistor, de exemplu, cel mai important și în formă jucător al Universității Cluj.
„Păcat că n-am putut să le facem această bucurie. Sunt convins că și ei și-au dorit același lucru, de-aia au venit în număr atât de mare și sperăm ca pe viitor să-i facem fericiți și să ducem echipa acolo unde îi este locul”, a spus Dan Nistor după meci.
Cu 25.000 de oameni în tribune U Cluj – CFR Cluj va rămâne în istorie drept partida la care au asistat cei mai mulți oameni într-un meci organizat de „șepcile roșii”. Au fost tot 25.000 de oameni la partida de inaugurare a stadionului U Cluj – Kuban Krasnodar, iar acest număr de spectatori a mai fost depășit pe Cluj Arena doar la meciurile jucate de echipa națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER