FRF (Federația Română de Fotbal) a anunțat marți, 3 martie, că s-a decis locul unde va avea loc finala Cupei României din sezonul 2019 – 2020.
Comitetul de Urgență al FRF (Federației Române de Fotbal) a decis ca finala Cupei României din sezonul 2019 – 2020 să aibă loc pe stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, acolo unde formația antrenată de Corneliu Papură își joacă meciurile de pe teren propriu.
Partida din finala Cupei României urmează să se joace pe 23 mai 2020, iar ora de începere a meciului o să fie anunțată ulterior. Mai mult, în deschiderea finalei mari, pe același stadion, va avea loc și finala Cupei României U19 Elitte.
În cazul în care Universitatea Craiova va reuși să ajungă în finala Cupei României, organizatorii sunt siguri că stadionul ”Ion Oblemenco” o să fie plin, toate acestea pentru că oltenii vor dori să-i împingă de la spate pe favoriții lor spre al doilea trofeu.
În acest moment, în competiție au rămas opt echipe care se luptă pentru trofeu, dintre care una evoluează în eșalonul secund: AFC Hermannstadt, FCSB, Academica Clinceni, Petrolul Ploiești, Dinamo, Poli Iași, Sepsi OSK și Universitatea Craiova.
Stadionul Ion Oblemenco a fost construit între 2015 – 2017 și a fost deschis pe 10 noiembrie 2017 într-un meci amical jucat împotriva Slaviei Praga, în fața a peste 30.000 de spectatori. Arena din Bănie are o capacitate de 30.983 locuri și a costat 52 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER