S-a stabilit unde se văd meciurile din Cupa României în următorii doi ani!

Pro TV și Sport.ro sunt posturile care vor transmite în următorii doi ani meciurile din Cupa României Timișoreana, după cum anunță paginademedia.ro. Cristian Iancu, managerul SEG, firma care se ocupă de managementul competiției, a declarat pentru sursa citată: „Este vorba de opțiunile 1-4 din fiecare etapă, Supercupa României, Finala, semifinalele și sferturile de finală. În șaisprezecimi și optimi, Pro TV și Sport.ro vor difuza primele patru opțiuni, la alegerea lor. Cu celelalte opțiuni nu știm încă ce se va întâmpla”.

Prima transmisiune va avea loc luni, 16 septembrie, când Sport.ro va difuza tragerea la sorți a meciurilor. Prima fază a competiției va fi între 24 și 26 septembrie.

Într-o primă fază, Antena 1 a câștigat selecția de oferte pentru meciurile din Cupa României. Potrivit Paginademedia.ro, negocierile cu trustul Intact s-au blocat la detaliile contractului, iar drepturile s-au dus către Pro TV și Sport.ro.

Publicat: 13 09. 2013, 12:13
Actualizat: 13 09. 2013, 13:02