Sânmărtean, ales omul meciului. „Nici în cele mai frumoase vise nu credeam că vom câștiga cu scorul ăsta”

Steaua câștigă prima manșă a semifinalei de Cupă cu Dinamo (5-2) și echipa lui Reghecampf este cu un pas în ultimul act. Sânmărtean a declarat după meci că nici în cele mai frumoase vise nu se aștepta să câștige cu acest scor.

„Cred că am făcut un meci foarte bun, păcat de micile greșeli din apărare. Fanii au fost minunați. Azi ne-am luat revanșa din campionat. Am ajuns într-un grup în care este foarte ușor să joci, nu trebuie să fac atât de mult efort. Rezultatele mele se datorează grupului. Toți m-au adoptat destul de repede, mi-au făcut loc foarte repede.  Asta e țelul meu, să fac performanțe. Sper să îndeplinim obiectivul, Cupa și campionatul”, a declarat Sânmărtean la Sport.ro

Sânmărtean, uimit de proporțiile scorului

„Nu credeam nici în visele cele mai frumoase că vom câștiga cu scorul ăsta. Mai avem o partidă, trebuie să fim foarte atenți, serioși și să mergem în finală”, a mai spus stelistul

Steaua a învins joi seară, pe Arena Națională, cu scorul de 5-2 (4-1), pe Dinamo, într-un meci din prima manșă a semifinalelor Cupei României-Timișoreana.

Golurile au fost marcate de Latovlevici ’22, Varela ’39, Chipciu ’43, Tănase ’45+2, Keșeru ’76 pentru Steaua, respectiv Rotariu ’32, V. Lazăr ’53 pentru Dinamo.

Steaua București: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Ad. Popa (Iancu ’59), Stanciu (Keșeru ’46), Tănase – Chipciu (Piovaccari ’70). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Dinamo București: Bălgrădean – L. Rus, D. Grigore, Durimel (Ad. Popa II ’46), Grecu – Boubacar – V. Lazăr, Bărboianu (Filip ’74), Elton, D. Rotariu – Țucudean (Bilinski ’54). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: D. Grigore ’75, Grecu ’80.

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Hațegan, ajutat de asistenții Aurel Oniță și Vasile Marinescu și de asistenții suplimentari Dragoș Istrate și Marcel Bîrsan. Arbitru de rezervă a fost Sebastian Gheorghe, iar observatori Corneliu Fecioru și Dumitru Mihalache.

Partida s-a disputat cu acoperișul tras pe Arena Națională.

Înainte de începerea jocului, s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Augustin Pax Deleanu, fost fotbalist al echipei Dinamo și component al primei reprezentative a României participante la Cupa Mondială din 1970, care a încetat din viață, joi dimineața, la vârsta de 69 de ani.

Suporterii dinamoviști au avut un banner care înfățișa un câine mitologic cu trei capete, însoțit de sloganul: „Nicio mitologie nu a cunoscut cât poate fi de tare puterea câinilor din Ștefan cel Mare” și au aprins zeci de torțe și petarde.

Fanii steliștii au format din cartoane care reprezintă culorile fundației Mihai Neșu numărul 22, cele două cifre încadrând trofeul Cupei României, cu sloganul: „Cupa este dorința ce astăzi contează”.

La meci au asistat aproximativ 50.000 de spectatori.

Jocul a fost întrerupt aproximativ de un minut, la scurt timp după start, din cauza fumigenelor aruncate pe teren de fanii dinamoviști.

După ce a fost înlocuit cu Filip, în minutul 74, Ștefan Bărboianu a urcat în tribună, alăturându-se fanilor dinamoviști.

Returul semifinalei dintre Steaua și Dinamo va avea loc în data de 17 aprilie.

Publicat: 27 03. 2014, 22:47
Actualizat: 27 03. 2014, 22:49