Sânmărtean, fotbalistul român al anului? Și oltenii au rămas impresionați de mijlocașul lui Gâlcă: „N-am mai văzut așa jucător de la Zidane. Și am evoluat lângă nume mari”

Lucian Sânmărtean are șanse importante să fie declarat cel mai bun fotbalist român al anului 2014. Glezna fină a mijlocașului Stelei și viziunea sa în joc l-au adus în atenția tuturor în ultimele luni, atât coechipierii, cât și adversarii lăudându-i calitățile fantastice.

Poreclit de presă „Magicianul” sau de Ionuț Badea – secundul naționalei – „Houdini”, Sânmărtean s-a ales cu un nou susținător de seamă după partida din sferturile Cupei României, contra lui CSU Craiova (1-0 pentru campioană). Gică Craioveanu, directorul de imagine al oltenilor, a vorbit la superlativ de jucătorul lui Gâlcă, pe care l-a comparat cu marele Zidane.

Sânmărtean este cel mai bun, mai ales în ultima jumătate de an. Îmi place Chipciu, Mateiu de la noi, dar Sânmărtean este peste toți.

Ați văzut când a intrat cu ce ușurință a jucat? N-am mai văzut un fotbalist atât de elegant de la Zidane. Și am avut și eu noroc să joc alături de mulți fotbaliști mari, dar ca acest băiat, la 35 de ani, n-am mai văzut pe nimeni de foarte mult timp.

N-am mai văzut așa lejeritate de a conduce mingea cu capul sus, de a pasa, de pe vremea lui Zidane„, a spus Craioveanu la Digi Sport, nu înainte de a preciza faptul că mijlocașul Stelei nu poate fi o țintă pentru formația din Bănie din cauza salariului mult prea mare: „Craiova are bani, dar nu știu dacă de nivelul lui Sânmărtean. Fotbalistul este la un nivel greu de atins în acest moment din punct de vedere financiar„.

Extrem de vehement după meci în privința arbitrajului lui Alexandru Tudor, fostul internațional nu are ce să îi reproșeze lui Râpă, chiar dacă, în opinia sa, acesta a trișat.

Și eu în locul lui Râpă m-aș fi aruncat, de ce să vă mint, pentru că ajungi în situația în care nu mai poți să joci mingea. Râpă a fost ok, tot respectul, a folosit toate armele pe care le-a avut la dispoziție„, a mai spus oficialul oltenilor.

Ultimul meci pe legendara arenă Ion Oblemenco – aceasta va fi dărâmată, în locul ei urmând a fi construit un stadion nou – a creat emulație în rândul oltenilor. Peste 20.000 de spectatori și-au încurajat în multe momente frenetic echipa, spre bucuria lui Craioveanu.

Atmosferă extraordinară. Au fost 25.000 de oameni în stadion, dar și vreo 10.000 pe afară, care mai căutau bilete la bișniță. Mi-a plăcut foarte mult că n-au venit să se uite la meci, ci să susțină echipa, ca pe vremuri„, a conchis fostul mare internațional.

Publicat: 06 12. 2014, 09:33
Actualizat: 06 12. 2014, 09:34