Schimbă linia de fund!** Cum se va apăra Ioan Andone în fața Stelei

51 de goluri! Atât a încasat Dinamo în sezonul ce tocmai s-a
încheiat. Și s-a încheiat în „trend”, cu patru goluri încasate de
la Timișoara și cu o apărare care a arătat exact de ce „câinii”
sunt în această situație. Andone o să schimbe aproape în totalitate
linia de fund la Brașov, Găman, Bărboianu și Bordeanu urmând să
apară în primul „11”.

Rubio – Grigore – Moți – Diabate. Așa a arătat linia de fund la
partida cu Poli Timișoara. Patru fundași, patru goluri încasate. De
fapt, matematica nu-i prea ajută pe fundașii lui Dinamo în acest
sezon, după 51 de goluri încasate fiind clar că fundașii au fost
veriga slabă.

L-a
exasperat Zie Diabate

Pentru finala de Cupă, Andone va schimba din nou linia de fund. În
dreapta va reveni Bărboianu, care a fost suspendat cu Timișoara,
iar în flancul stâng, în locul lui Diabate, va fi titularizat
Bordeanu. Așa a fost și în campionat la meciul cu Steaua, atunci
când antrenorul a preferat să mergă pe experiența fostului jucător
de la Urziceni. În plus, a devenit deja o obișnuință ca Diabate să
fie schimbat cu Bordeanu în timpul partidelor, ivorianul fiind de
multe ori total ieșit din joc.

Stafful medical încearcă
recuperarea lui Găman. Olteanul s-a accidentat cu Brănești, iar
ieri a forțat la antrenamente. A răspuns bine, însă nu este sigură
folosirea lui. Mai rămâne și varianta Mehmedovic alături de
Moți

Publicat: 23 05. 2011, 03:00
Actualizat: 23 05. 2011, 03:00