Se pot gândi la finală! Astra „distruge” ACS Poli, 4-1 la Giurgiu, și e ca și calificată în finala Cupei României. Arbitrul Adrian Comănescu a fost „omul meciului”

Astra și-a asigurat în proporție de 95% calificarea în finala Cupei României. Giurgiuvenii au învins, marți, ACS Poli, scur 4-1, după un meci în care prim-planul a fost acaparat de arbitrul Adrian Comănescu.

Cu titularii odihniți în meciul de campionat cu CFR Cluj, Șumudică a trimis pe teren tot ce a avut mai bun, iar fotbaliștii săi și-au făcut datoria. Meciul a început abrupt, Budescu l-a impresionat pe Comănescu printr-o cădere artistică în careu, apoi a transformat elegant penalty-ul acordat eronat. La scurt timp, în minutul nouă, asistentul Cerei a adormit la o fază clară, Mailat a plecat din ofsaid și i-a pasat lui Popovici, iar bănățenii au egalat.

Mult mai bună, Astra a reluat presiunea, iar rezultatele au venit în minutul 36, când Săpunaru a reluat cu capul în plasă o centrare perfectă a lui Budescu. După pauză, același Comănescu a furat atenția, în minutul 52, când a mai acordat un penalty caraghios, iar Budescu a putut face dubla nestingherit. Căzuți fizic, demoralizați, timișorenii au cedat, iar minutul 76 a adus și golul meciului, Ioniță înscriind cu o scăriță de efect.

Șumudică rămâne, astfel, cu șanse mari la îndeplinirea obiectivului, asigurându-și în foarte mare măsură calificarea în finala Cupei României.


Astra – ACS Poli 4-1 (Budescu pen. 4, pen. 52, Săpunaru 36, Ioniță 76 / Al. Popovici 9)

  • Astra: Iliev – Oros, Săpunaru, Fabricio – Al. Ioniță, Seto, Lovin, J. Morais – Teixeira (D. Florea 74), D. Niculae (Dandea 77), Budescu
  • ACS Poli: Curileac – Străuț, Scutaru, Bocșan, G. Neagu – Artean, Mailat (Pedro Henrique 71) – Al. Popovici, Novak (Drăghici 57), Soljic – Croitoru (Bârnoi 79)

21:45 ACS Poli e la pământ după primirea celui de-al patrulea gol, iar Astra e ca și calificată în finala Cupei României. Mai sunt puțin peste 10 minute, moment în care Ionuț Popa îl schimbă pe veteranul Croitoru cu mult mai tânărul Bârnoi,


21:35 GOOOOOL ASTRA! Ioniță duce scorul la 4-1 și Astra face un pas impotant spre calificarea în finală.


21:29 A doua modificare efectuată de Ionuț Popa. Mailat iese de pe teren și în locul său intră Pedro Henrique


21:15 Prima schimbare și la oaspeți. Novak îi lasă locul în teren lui Drăghici


21:13 GOOOOOL ASTRA! Budescu reușește dubla. Un nou penalty acord eronat de arbitrul Comănescu, iar „decarul” giurgiuvenilor a marcat fără emoții


21:05 Șumudică efectuează prima schimbare. Viorel Nicoară îi ia locul lui Florin Lovin care a râmas la vestiare.


20:45 S-a terminat prima repriză. Pe larg despre greșelile de arbitraj din primele 45 de minute puteți citi aici:


20:37 GOOOOL ASTRA! Budescu centrează perfect din lovitură liberă, Săpunaru scapă din marcajul gazdelor și înscrie cu capul, de la șapte metri.


20:10 GOOOL ACS POLI! Croitoru pasează perfect pe culoar pentru Mailat, acesta pleacă din spatele fundașilor adverși dar tușierul nu ridică fanionul, pasează perfect pentru Alexandru Popovici și vârful timișorean egalează din doar câțiva metri.


20:05 GOOOL ASTRA! Budescu e jenat puțin în careu de Soljic, Adrian Comănescu dictează un penalty controversat, decarul Astrei bate în dreapta lui Curileac și deschide scorul.


20:00 A început meciul de la Giurgiu.


19:30 Echipele de start pentru meciul care va începe peste o jumătate de oră. Șumudică trimite în teren tot ce are mai bun, Junior Morais și Budescu revin în primul 11, iar locul lui Sergiu Buș e luat de Daniel Niculae.


Astra va primi astăzi vizita Timișoarei în manșa tur a semifinalelor Cupei României, de la ora 20:00, pe arena Marin Anastasovici din Giurgiu. Partida va fi transmisă în direct pe Dolce Sport și Digi Sport.

Cele două formații și-au împărțit victoriile în sezonul regulat. Giurgiuvenii s-au impus pe teren propriu în etapa a patra, scor 3-1, în timp ce bănățenii au câștigat cu 2-0 în retur. Pentru campioana en-titre, Cupa României a devenit prioritară în acest final de sezon, având în vedere evoluția slabă din play-off. Astra ocupă ultimul loc printre cele șase echipe de top ale Ligii 1, după cinci înfrângeri în șapte etape. La polul opus, Timișoara a traversat un sezon excepțional. Pornind campionatul cu -14 puncte, gruparea din vestul țării a avut o evadare mai mult decât spectaculoasă. La finalul turului din play-out, trupa pregătită de Ionuț Popa are 21 de puncte, și se află la patru lungimi de locul de baraj, ocupat de Pandurii. Pe lângă performanța din campionat, Timișoara a reușit să se califice în finala Cupei Ligii, unde va da piept cu Dinamo!

Având în vedere perfomanța Astrei din Europa League, acolo unde campioana s-a oprit în „primăvară”, și sezonul de excepție reușit de Timișoara, putem spune că în această seară se vor întâlni cele mai bune echipe din actuala stagiune a fotbalului românesc. Timișoara e singura echipă care joacă pe trei fronturi: play-out, Cupa Ligii, Cupa României.

  • „Dacă nu trecem de Timișoara, trebuie să ne rupem carnetele cu tot respectul pentru jucătorii de acolo” – Marius Șumudică
  • „Vom încerca să folosim cea mai bună formulă pe care o avem. Mergem pe toate fronturile, tragem cât putem! Astra Giurgiu este campioana en-titre, are în componență fotbaliști pe care și i-ar dori oricine. Ar fi o minune dacă ne-am califica, dar chiar și în aceste condiții tot ce am realizat în Cupă până acum este o performanță” – Ionuț Popa

Partida va fi arbitrată de Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), iar asistenți vor fi Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) și Adrian Popescu (Craiova). Arbitru de rezervă a fost desemnat Andrei Chivulete (București). Observatori vor fi Liviu Ciubotariu (Galați) și Felix Grigore (București).

Parcursul celor două echipe în Cupa României:

  • Nuova Mama Mia Becicherecul Mic – Astra Giurgiu 0-1
  • Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu 1-3
  • FC Viitorul – Astra Giurgiu 1-3
  • Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara 2-0
  • CS Afumați – ACS Poli Timișoara 2-0
  • ACS Poli Timișoara – CFR Cluj 0-0 (6-5 după lovituri de departajare)
Publicat: 25 04. 2017, 21:57
Actualizat: 25 04. 2017, 21:58