Sepsi a anunțat 3 transferuri pentru Europa imediat după ce a câștigat Cupa României! Dioszegi bagă bani pentru a se lupta la titlu: „Vrem mai mult!”
Sepsi OSK a câștigat Cupa României Betano în fața lui U Cluj, iar oficialii formației din Sfântu Gheorghe au început deja să pregătească noua campania de transferuri pentru cupele europene.
Sepsi a anunțat 3 transferuri pentru Europa imediat după ce a câștigat Cupa României! Dioszegi bagă bani pentru a se lupta la titlu
Sepsi OSK a învins-o pe U Cluj în finala Cupei României Betano, scor 0-0 (5-4 după loviturile de departajare), iar formația condusă de Cristiano Bergodi a câștigat marele trofeu și va merge în cupele europene.
După ce Sepsi OSK a câștigat Cupa României Betano, Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sfântu Gheorghe, a anunțat ce planuri are pentru perioada de mercato din vară, iar pe lista acestuia se află trei jucători.
„Sincer, a fost un joc sub așteptări, dar pentru noi esențial este că am reușit să intrăm iar în Europa. Am câștigat Cupa României, sunt foarte bucuros, dar avem multe lucruri de făcut. La ultimele două penalty-uri nici nu am avut putere să mă uit.
Dimineață ne adunăm lângă stadion, mâine ne odihnim și vineri facem o adunare mai mare, unde să arătăm Cupa și o să sărbătorim. Trebuie să aducem încă 2-3 jucători de valoare, ca să atacăm Europa, iar cei care rămân trebuie să conștientizeze că adevărata valoare a lui Sepsi trebuie să fie mai sus decât am arătat astăzi. Nu vreau să stric bucuria nimănui, dar așteptăm tot mai mult”, a spus Laszlo Dioszegi.
Ce se întâmplă cu Cristiano Bergodi
La finalul meciului jucat de Sepsi OSK cu U Cluj în finala Cupei României Betano, Laszlo Dioszegi a vorbit și despre viitorul lui Cristiano Bergodi. Afaceristul a transmis că și-ar dori ca italianul să rămână, dar o decizie în acest sens o să fie luată vineri. „Din partea mea, rămâne (n.r.- Bergodi). Vineri discutăm și dacă vrea și dânsul, mergem înainte”, a spus Laszlo Dioszegi.
ProSport a anunțat pe 17 mai că Cristiano Bergodi pleacă de la Sepsi OSK la finalul sezonului 2022-2023, iar Liviu Ciobotariu îl va înlocui pe banca tehnică a formației din Sfântu Gheorghe.
Liviu Ciobitariu (52 de ani) a preluat-o pe FC Voluntari pe 7 mai 2021 și mai are contract cu formația din Ilfov până la finalul lunii iunie. În trecut, antrenorul român a mai pregătit FC Hermannstadt, FC Botoșani, Al Tai, Al Faisaly, ASA Târgu Mureș, FC Vaslui, Poli Iași, Dinamo, Dinamo 2, CF Brăila, Pandurii, CS Otopeni și FC Național, dar și echipa națională a Libanului.