Meci în familie azi la Vaslui. Nașul Sînmărtean va încerca să elimine echipa antrenată de finul Baciu și condusă de Constantin Sava, cel care i-a crescut pe amândoi la juniorii Gloriei Bistrița.
Ioan Baciu, tehnicianul de 33 de ani al Voinței Livezile, a scris deja istorie pentru micuța grupare din județul Bistrița-Năsăud pe care a calificat-o în 16-imile Cupei României, iar tot ce izbutește de acum înainte este bonus. Sorții l-au adus însă în această fază a competiției într-o situație ingrată, urmând să lupte pentru calificare împotriva unui dintre cei mai buni prieteni ai săi. „Lanterna” din seria a șasea a celui de-al treilea eșalon se va duela pentru un loc în optimi cu FC Vaslui, grupare la care joacă bistrițeanul Lucian Sînmărtean, cu care a fost coleg la juniorii Gloriei Bistrița. „Până la 17 ani am fost coechipieri la juniorii Gloriei. Am fost foarte buni prieteni și relația noastră s-a păstrat. Lucică e un băiat modest care a rămas mereu același. Ne vedem de fiecare dată când vine acasă”, mărturisește Baciu. Legătura strânsă dintre cei doi s-a materializat și oficial. Mijlocașul internațional este nașul fetiței de 3 luni a lui Baciu, Sara Maria.
Își înfruntă și „tatăl” fotbalistic
Baciu nu este singura cunoștință a lui Sînmărtean din tabăra Voinței. Directorul executiv Constantin Sava este atât mentorul său, cât și al lui Baciu. „Amândoi mi-au fost elevi la juniorii Gloriei”, lămurește Sava. Dacă Baciu s-a retras la 28 de ani din cauza unor probleme medicale, Sânmărtean a ajuns unul dintre cei mai tehnici jucători din Liga 1. „L-am luat din curtea școlii de la 8 ani. Era în clasa întâi. Am lucrat cu Lucian până la vârsta de 16 ani. Putea ajunge fără probleme noul Hagi dacă nu avea ghinion teribil cu accidentările”, crede Sava.
0 puncte a strâns Voința Livezile după cinci etape de campionat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER