Sînmărtean, atacat de neamuri!** Va încerca să elimine echipa antrenată de finul Baciu
Meci în familie azi la Vaslui. Nașul Sînmărtean va încerca să elimine echipa antrenată de finul Baciu și condusă de Constantin Sava, cel care i-a crescut pe amândoi la juniorii Gloriei Bistrița.
Ioan Baciu, tehnicianul de 33 de ani al Voinței Livezile, a scris deja istorie pentru micuța grupare din județul Bistrița-Năsăud pe care a calificat-o în 16-imile Cupei României, iar tot ce izbutește de acum înainte este bonus. Sorții l-au adus însă în această fază a competiției într-o situație ingrată, urmând să lupte pentru calificare împotriva unui dintre cei mai buni prieteni ai săi.
„Lanterna” din seria a șasea a celui de-al treilea eșalon se va duela pentru un loc în optimi cu FC Vaslui, grupare la care joacă bistrițeanul Lucian Sînmărtean, cu care a fost coleg la juniorii Gloriei Bistrița. „Până la 17 ani am fost coechipieri la juniorii Gloriei. Am fost foarte buni prieteni și relația noastră s-a păstrat. Lucică e un băiat modest care a rămas mereu același. Ne vedem de fiecare dată când vine acasă”, mărturisește Baciu. Legătura strânsă dintre cei doi s-a materializat și oficial. Mijlocașul internațional este nașul fetiței de 3 luni a lui Baciu, Sara Maria.
Își înfruntă și „tatăl” fotbalistic
Baciu nu este singura cunoștință a lui Sînmărtean din tabăra Voinței. Directorul executiv Constantin Sava este atât mentorul său, cât și al lui Baciu. „Amândoi mi-au fost elevi la juniorii Gloriei”, lămurește Sava. Dacă Baciu s-a retras la 28 de ani din cauza unor probleme medicale, Sânmărtean a ajuns unul dintre cei mai tehnici jucători din Liga 1. „L-am luat din curtea școlii de la 8 ani. Era în clasa întâi. Am lucrat cu Lucian până la vârsta de 16 ani. Putea ajunge fără probleme noul Hagi dacă nu avea ghinion teribil cu accidentările”, crede Sava.
0 puncte a strâns Voința Livezile după cinci etape de campionat