Dan Nistor (30 de ani) i-a ironizat pe fanii UTA-ei la finalul victoriei cu care Dinamo a avansat în optimile de finală ale Cupei României, 3-1 pe „Motorul”. Căpitanul „câinilor” a râs de suporterii arădeni care au strigat „Steaua, Steaua!” în timpul partidei Dinamo – UTA Arad.
Nistor a vorbit mai întâi despre rezultatul obținut de Dinamo la Arad. ”Mă bucur foarte mult că am reuşit să ne calificăm şi sper să câştigăm şi vineri, împotriva celor de la Voluntari. Eu îmi doresc din tot sufletul ca ei să promoveze şi să ne vedem la anul în Liga I. Este un oraş frumos, suporterii lor sunt minunaţi. Îmi doresc să ne calificăm, nu contează cu cine vom juca. Sper să nu se mai repete acea ruşine de acum un an. Cu siguranţă nu se va mai repeta acea ruşine, se vede că Dinamo e o echipă puternică, joacă un fotbal frumos”, a spus căpitanul lui Dinamo.
Apoi, a trecut la ironii. Mijlocașul a ironizat strigătele fanilor arădeni, care au scandat „Steaua, Steaua!” pe timpul partidei. Galeriile Stelei și ale UTA-ei sunt înfărțite. Nistor a reacţionat la finalul meciului: ”Am auzit, dar nu m-a deranjat. Steaua am văzut că e în liga a patra, deci nu are de ce să mă deranjeze”, a mărturisit cu zâmbetul pe buze, căpitanul lui Dinamo.
Dan Nistor a marcat și a oferit două pase de gol în UTA – Dinamo 1-3. Mai întâi, Nistor i-a pasast decisiv lui Robert Moldoveanu, care a deschis scorul în minutul 13, apoi a înscrie în minutul 58. În final, mijlocașul i-a oferit un assist și lui Mihai Neicuțescu, care a închis tabela la 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER