Spiritul Cupei e în revenirea lui CFR Cluj! Echipa lui Conceicao a fost condusă cu 2-0 la pauză și a câștigat trofeul după loviturile de departajare

  • CFR Cluj a câștigat Cupa României după o revenire spectaculoasă. Deși a fost condusă cu 2-0 la pauză, echipa lui Conceicao a egalat și a învins cu 5-4 după executarea loviturilor de departajare

Greu încercatul suporter dinamovist mai are de trecut printr-o serie momente grele. După ce l-a pierdut pe Hîldan, peluza se vede nevoită acum să încerce să înțeleagă dispariția lui Ekeng. La fel și jucătorii din lotul lui Rednic, băieți care atunci când au semnat contractele nu și-au imaginat că vor fi nevoiți să joace fotbal la câteva zile după ce un coleg va muri… jucând fotbal. Primii, suporterii, se comportă exemplar încă din primul minut. O coregrafie excepțională (din nou!) pe două tribune, un mesaj de rămas bun pentru camerunez și o pânză uriașă cu bustul său. Apoi doar încurajări frenetice care au pus probleme microfoanelor de fond și care au împins jucătorii în teren.

Ei, jucătorii, au început mai greu. Au avut nevoie de câteva minute să înțeleagă că CFR Cluj nu este în playout din motive administrative, ci pentru că, măcar teoretic,fotbalul pe care îl joacă e inferior celui practicat de cluburile cu pretenții. După o serie de lovituri libere din preajma careului lui Cerniauskas ce rămân fără rezultat, Dinamo se încordează. Andrei Mureșan e furat de peisaj și îl trântește pe Gnohere în propriul careu. Mai repede nu e penalty, dar Alexandru „Brad Pitt” Tudor vrea să se remarce și din postura de adițional și îi întoarce decizia lui Hațegan. Tot Gnohere înscrie și tricoul cu numărul 14 se înalță spre tribune în mâinile francezului. La fel se întâmplă și câteva minute mai târziu, tot după o perioadă de dominare a bucureștenilor, atunci când Bicfalvi pune capul la o centrare a lui Romario pentru 2-0. Dinamo intră liniștită la pauză, adversarul nu dă semne că joacă un fotbal de același nivel.

Pumnul lui Lopes și capul lui Lopez întorc meciul

Relaxarea prematură costă, iar Ruiz e cel care încasează. Clujenii ies cu 2-1 de la vestiare pentru că Ruiz prinde un șut excelent spre poarta unui visător Cerniauskas. Dinamo pare că nu resimte șocul și Gnohere înscrie imediat. Bucurie, însă golul e anulat pentru ofsaid. Hop-ul de după pauză continuă să fie greu de trecut, iar Camora le face cu ochiul emisarilor lui Apoel Nicosia și trimite în transversală din lovitură liberă. 

Momentul bun al CFR-ului este ajutat de un pumn pe care Romario îl aplică unui adversar. Hațegan se pregătește de Euro scăpând astfel de momente și îi dă doar galben olandezului, apoi tot cartonaș galben lui Tiago Lopes, cel care îl lovește pe Rednic la un conflict cu banca dinnamovistă. Dinamo e tot mai nervoasă și CFR dă lovitura aproape de final. Vitor Bruno centrează perfect, Cristian Lopez pune capul și e 2-2 în minutul 89. Prelungiri! Două reprize în care apar cârceii, în care Lazăr, Nedelcearu și Gnohere ratează șanse rare, dar în care Traian Marc e protejat de divinitate. CFR a preferat să paseze lateral, așteptând loviturile de departajare și și-a atins obiectivul.

Rednic nu știe că primul și ultimul executant trebuie aleși dintre jucătorii cu experiență și nerv. Îl trimite pe Rotariu la 4-4, puștiul trage prost și îl remarcă pe Marc. Ruiz execută apoi fără emoție și Cupa României merge la Cluj! Pentru a patra oară!

Publicat: 18 05. 2016, 01:01
Actualizat: 18 05. 2016, 12:53