Stanciu: „Am un feeling legat de Cupă. Ne gândim la semifinale”

  • ASA Târgu Mureș va întâlni Petrolul în sferturile Cupei, pe teren propriu.
  • Directorul general Daniel Stanciu crede că „Lupii” sunt cei care ar trebui să se teamă.

Tragerea la sorți pentru sferturile Cupei României a fost una dătătoare de speranțe pentru ASA Târgu Mureș, una dintre surprizele comeptiției. ASA a trecut în optimi cu 4-0 de Ceahlăul și speră că va reuși să se califice și în semifinale.

Directorul general Daniel Stanciu are un argument solid. Partida se va disputa la Târgu Mureș, teren unde gazdele au 7 victorii și un egal în acest sezon și pe care a pierdut și campioana Steaua. „Petrolul este una dintre cele mai bune echipe din campionat, dar noi jucăm acasă, unde suntem neînvinși. Cupa este un obiectiv secundar pentru noi, dar am eu un feeling legat de acestă competiție că vom mai reuși rezultate bune și l-am transmis și fotbaliștilor. În acest moment mă gândesc să ajungem în semifinale. Apoi vom vedea”, a spus Stanciu.

Publicat: 05 11. 2014, 20:23
Actualizat: 05 11. 2014, 20:24