Stanciu îl „înțeapă” din nou pe MM:** „Spunea că nu trecem de Steaua, dar am arătat că acolo se face doar un hei-rup”
Daniel Stanciu i-a trimis o nouă „săgeată” fostului manager general al Stelei, Mihai Stoica, după ce acesta din urmă fusese convins înaintea jocului de joi seară că Poli nu are șanse să o elimine pe Steaua din Cupa României.
„MM Stoica a spus că Timișoara nu mai e ce a fost și că nu poate să elimine formația bucureșteană, câștigătoare en-titre a Cupei României și stăteam și mă gândeam înainte de joc că ar fi bine să scoatem Steaua ca să demonstrăm cum lucrează unii în fotbalul românesc, pentru că Steaua demonstrează, cel puțin în acest sezon, că face un fel de hei-rup.
E păcat de investițiile care s-au făcut și de jucători. Steaua dispune de jucători foarte buni, dar nu numai banii contează și atenția mass-media. Steaua ocupă, oarecum nemeritat, primele pagini în ziare și primele știri în buletinele informative. Aseară s-a demonstrat că mai sunt formații, chiar și de Liga a II-a, care sunt mult peste ei” a declarat team managerul Timișoarei.