Foresta Suceava – Steaua București, joi de la 21:30 în Cupa României, este meciul care a animat viața microbiștilor din orașul bucovinean. În eforturile pentru a păstra partida pe teren propriu, oficialii suceveni au organizat instalarea unei nocturne mobile pe stadionul „Areni”, totul pentru ca meciul să poată fi televizat. Într-o intervenție la Intermedia TV, antrenorul Cristi Popovici a vorbit despre partida contra vicecampioanei.
„Steaua e Steaua! Vinde, peste tot unde apare e iubită de suporteri. Lumea o să fie mulțumită și cu nocturna asta mobilă, era o tragedie să nu se joace meciul ăsta la Suceava. Ar fi fost nemulțumiți suporterii să jucăm la Botoșani sau la Piatra„, a spus Popovici. Antrenorul a surprins atunci când a fost întrebat care este echipa cu care ține din România: „Eu sunt stelist, țin cu Steaua și cu Craiova. În Moldova, Steaua are cel mai mare procentaj de suporteri. Lovin, Baciu, Andrei Cristea și Dorin Goian erau elevii mei atunci când au plecat în București, la Steaua„.
„Noi avem ocazia să jucăm cu ei și să ne bucurăm de fotbal. E cea mai bună echipă din România, trebuie să recunoaștem asta, chiar dacă nu au câștigat campionatul anul trecut. Fiecare meci e diferit, dar e clar că nu suntem noi favoriți. Trebuie să jucăm curajos, nu știu ce spectacol ar fi dacă ne băgăm cu fundul în poartă„, a mai spus Popovici la Intermedia TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER