Steliano Filip: „Ne dorim să întoarcem rezultatul cu Steaua, dar e un scor cam greu de atins”
Fundașul echipei Dinamo, Steliano Filip, a declarat, miercuri, că își dorește remontarea scorului din partida tur a semifinalei Cupei României – Timișoreana cu Steaua, scor 2-5, însă a precizat că o victorie la trei goluri este greu de obținut.
„Ne dorim să întoarcem rezultatul, e clar, dar va fi un meci foarte dificil, pentru că este o echipă foarte bună și un scor cam greu de atins, dar pentru noi cel mai important este să jucăm cât mai bine și să câștigăm pentru fanii noștri”, a spus Filip.
Steliano Filip, alături de mijlocașul Cosmin Matei, a vândut, miercuri, la casele de bilete ale stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare, tichete de acces la meciul cu Steaua din returul semifinalei Cupei României – Timișoreana.
„Am vândut vreo 15-20. Chiar nu mă așteptam să vând atât de multe. E prima dată când vând bilete și sper să o mai fac. Ne dorim foarte mult să vină multă lume la stadion, să îl umple și să facem un meci mare”, a completat Filip.
Mijlocașul Cosmin Matei se așteaptă ca stadionul să fie plin săptămâna viitoare. „Cu siguranță vor veni fanii, pentru că este un derbi, un meci de spectacol și îi așteptăm la stadion. M-aș bucura ca Dinamo să se ridice la nivelul așteptărilor, iar pe parcursul meciului să dăm speranțe suporterilor că ne putem califica și poate, cine știe, o facem. Minuni se pot întâmpla, așa cum se putea întâmpla aseară și la Dortmund. O victorie pentru noi ar fi importantă, pentru că de aceea ieșim pe teren, să câștigăm și așa vom mai atenua din rezultatul amar din tu și să sperăm că va fi o victorie cu 3-0”, a adăugat Matei.
Partida Dinamo – Steaua, contând pentru manșa retur a semifinalei Cupei României, se va disputa, la 17 aprilie, pe Arena Națională. În tur, „roș-albaștrii” s-au impus cu scorul de 5-2.