Steliștii, în al nouălea cer după prestația cu Chiajna: „Suntem la nivelul unei echipe de liga a doua. Nu se mai pune problema promovării, ne pregătim deja pentru Liga 3”

Steaua București a fost eliminată în turul 4 al Cupei României după 2-1 cu Concordia Chiajna. Deși au deschis scorul prin Florin Răsdan, elevii lui Daniel Oprița au fost egalați și au pierdut, după prelungiri, șansa de a merge în 16-imile competiției. În ciuda înfrângerii, Steaua s-a prezentat foarte bine pe terenul din Berceni și a ținut piept, dominând în unele momente, un adversar care tocmai a retrogradat din Liga 1. 

Antrenorul secund al Stelei, Iulian Miu, a comentat în această notă după fluierul de final: „De aia e frumos fotbalul. Am condus, ne-au egalat… Eu sunt mulțumit de ceea ce am realizat, am jucat fotbal de calitate, ne-am ridicat la nivelul unei echipe de liga a doua. Sunt mulțumit de ceea ce am văzut astăzi. Dacă puteam mai mult? Da, dacă reușeam să trecem de faza aia la care am luat gol, golul de 1-1, am fi câștigat„. 

Fostul fundaș al Stelei spune că problema promovării nu se mai pune și că Steaua va evita rușinea din ultimii doi ani, atunci când Academia Rapid și Carmen au ținut-o în Liga a IV-a: „Ați văzut că am avut și niște probleme, Băjenaru a ieșit accidentat la pauză. Am forțat pe final cu două vârfuri, dar nu am mai putut. Noi am spus că vom face o echipă care nu va avea probleme cu promovarea. Nu cred că se mai pune problema promovării, în iarnă ne gândim să mai luăm doi fotbaliști și să începem pregătirea pentru Liga 3„. 

Forța echipei a fost subliniată prin discurs și de Florin Răsdan. Mijlocașul care a marcat unicul gol al Stelei a spus: „Am jucat bine azi, noi am fost cu ocaziile, ei cu golurile. Așa e fotbalul! Din păcate nu am putut gestiona finalul de meci, dar de asta e frumos acest sport. Ne pregătim, avem un lot puternic, ne gândim la liga a treia, la liga a doua. Pe Chiajna speram să îi batem ca să le demonstrez câteva lucruri, știți cum s-au purtat cu mine când am fost acolo. Poate îi bat în liga a doua sau în liga a treia, la anul, dacă vor retrograda„.

Publicat: 12 09. 2019, 10:15
Actualizat: 12 09. 2019, 11:59