Steaua s-a cazat pentru meciul de diseară cu Poli tocmai la hotelul lui Cristi Borcea din Timișoara, acolo unde are parte de un tratament cu totul special. Angajații se străduiesc să le facă steliștilor toate poftele și au întâmpinat delegația roș-albastră cu trandafiri în culorile clubului.
Steliștii au fost primiți cu flori chiar în casa marelui rival, Cristi Borcea. Pentru meciul de diseară din optimile Cupei, Gigi Becali și-a dus echipa la hotelul Boavista din Timișoara, cel care-i aparține finului său. Aici, steliștii au parte de toată atenția cuvenită unor oaspeți de seamă. Angajații hotelului au făcut tot posibilul să nu-l supere pe nașul patronului și au pregătit Stelei o primire fastuoasă. La recepție, o carte de vizită cu stema Stelei le-a urat celebrilor „turiști” tradiționalul bun-venit, dar asta n-a fost nimic pe lângă surprizele pregătite fotbaliștilor lui Ilie Stan.
Paturile din camerele unde vor dormi frații Costea&Co au fost împodobite cu buchete de trandafiri în culorile clubului militar, iar pe mesele din restaurantul hotelului până și șervețelele sunt roș-albastre. Cel mai important oaspete, Gigi Becali, a primit apartamentul cel mai luxos, cu birou, două camere foarte spațioase și un pat mare în care să se odihnească după călătoria în Banat.
Am pregătit hotelul în culorile Stelei. Cu siguranță domnul Borcea s-ar supăra dacă ar vedea. După ce pleacă Steaua, schimbăm însă totul în alb-roșu Diana Bandula, administrator hotel Boavista
Poli în haine de sărbătoare Poli Timișoara împlinește pe 4 decembrie 90 de ani de la înființare, dar șefii clubului vor marca momentul încă din această seară. Fotbaliștii timișoreni vor îmbrăca la meciul cu Steaua un echipament aniversar, în dungi alb-negre, asemănător celui pe care l-a purtat prima generație a Politehnicii, în 1921. Tricourile lui Goga&Co vor avea inscripționată și o siglă specială, cu câteva dintre simbolurile orașului: Catedrala, Opera și Rectoratul.
7 mii de bilete au vândut până ieri timișorenii pentru meciul cu Steaua
Marius GÎRLAȘIU [email protected] Radu FAUR [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER