Dinamo – FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe – Poli Iași sunt cele două întâlniri din semifinalele Cupei României, ce se vor disputa în dublă manșă.
Meciurile tur au fost programate în perioada 24-25 iunie, urmând ca returul să se joace în jurul datei de 8 iulie.
Dinamoviștii reprezintă însă un caz special. Așteaptă rezultatele noilor teste pentru coronavirus, efectuate după ce magazinerul echipei din „Ștefan cel Mare” a fost depistat pozitiv. În aceeași situație este și FC Botoșani, unde s-a înfectat chiar medicul echipei. Până la aflarea rezultatelor, cele două echipe nu vor disputa niciun meci.
În sferturile de finală ale Cupei României, toate cele patru învingătoare și-au eliminat adversarele cu victorii la limită. FCSB a trecut de Hermanndstadt, scor 2-1, Dinamo a învins-o pe Academica Clinceni, scor 1-0, Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat în fața celor de la Petrolul Ploiești, tot cu 1-0, iar Poli Iași a eliminat-o pe Universitatea Craiova, scor 3-2.
Meciurile din Cupa României se vor desfășura fără spectatori, precum cele jucate până acum în Liga 1, dar pot fi urmărite la TV, pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.
De asemenea, fazele importante ale acestor întâlniri pot fi urmărite în format LIVE TEXT și pe ProSport.ro.
Trofeul Cupei României este deținut de către Viitorul Constanța, echipă ce a trecut în finală de Astra Giurgiu, în prelungiri. În actualul sezon, trupa lui Gheorghe Hagi a părăsit competiția încă din prima rundă, cea a șaisprezecimilor de finală, unde a fost învinsă la limită de către Sănătatea Cluj, echipă din Liga 3, cu scorul de 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER