Stoican schimbă sistemul și îl titularizează pe Dănciulescu în meciul cu Sănătatea

Instalarea lui Flavius Stoican pe banca tehnică a lui Dinamo va produce o primă modificare în atacul echipei din Ștefan cel Mare.

Fostul coleg de generație al antrenorului dinamovist, Ionel Dănciulescu, va fi titular în meciul de Cupă cu Sănătatea Cluj, pentru prima oară după două meciuri. Ultima oară când atacantul „câinilor” a fost văzut pe teren pentru roș-albi s-a întâmplat în urmă cu o lună, la 6-0 cu Universitatea Cluj, meci în care a furnizat și două pase decisive.

În următoarele două jocuri, împotriva Pandurilor (1-2) și a Petrolului (1-1), Dănciulescu a rămas pe bancă, serie care s-a mai repetat și în startul sezonului, când vârful de 36 de ani a stat cu Steaua (0-2) și Corona Brașov (1-1).

Informațiile venite dinspre Ștefan cel Mare arată că Stoican va începe cu o formulă cu doi atacanți în meciul cu Sănătatea, cel mai probabil colegul lui Dănciulescu urmând a fi Țucudean.

Publicat: 24 09. 2013, 17:58
Actualizat: 24 09. 2013, 17:59