Indiferent dacă e antrenament, meci sau pur și simplu zile libere pentru Universitatea Cluj, un „bunic” simpatic îți iese mereu în cale, la stadionul Cluj Arena, ori pe terenurile de pregătire. Este Nea” Titi, poate cel mai respectat și iubit om din prejma echipei clujene. Toată lumea îl cunoaște așa, deși nimeni nu-i spune pe numele real. Nea” Titi este o emblemă pentru clubul, care este doar cu 12 ani mai în vârstă ca el, iar sintagma „suporter de o viață” nu este deloc exagerată, în cazul său. Trăiește pentru echipă și nu-și poate imagina viața fără acest club. Tot ce povestește are legătură cu Universitatea. „Când văd culorile „alb-negru” e ca și când aș vedea tricolorul României. Nu pot descrie ce simt”, își începe povestea Nea” Titi.
„Am fost la peste 1000 de meciuri”
Vorbele sale sunt ca o lecție de istorie fotbalistică și își amintește în detaliu partide jucate chiar înainte de al doilea Război Mondial. „Țin cu „U” Cluj, de când eram copil. În 1942 am fost la primul meci. Juca în refugiu, la Sibiu. Îmi amintesc că am bătut Carmen cu 2-1. Atmosfera era foarte frumoasă. Pentru că „U” Cluj era o echipă refugiată, toată lumea ținea cu ea. De atunci am început și eu să iubesc această echipă. Am fost la peste 1000 de meciuri ale Universității. Le-am pierdut șirul”, spune omul care vorbește cu emoție de fiecare dată când aude numele echipei pe care o iubește.
A lucrat 11 ani la club, pe gratis
De 25 de ani lucrează la clubul clujean. A făcut-o pe gratis timp de mai bine de un deceniu. Cea mai mare recompesă pentru el este faptul că stă mereu în preajma echipei: „După ce am ieșit în pensie, în 1990 am început să ajut pe la stadion. Făceam abonamente, întrețineam terenul, făceam curățeni… Am făcut de toate la club. Abia după 11 ani m-a angajat Bagiu, fostul președinte, cu jumătate de normă. Până atunci am lucrat pe gratis”.
„În ”49 situația era la fel ca acum”
Finala de duminică seara va fi o premieră pentru majoritatea suporterilor lui „U” Cluj, fiind prima după jumătate de secol. Nu și pentru Nea” Titi însă. El va fi prezent la a treia finală în care joacă „șepcile roșii”. Prima a fost în 1949, când CSCA, „străbunica” Stelei a jucat contra „alb-negrilor”. Clujenii au pierdut atunci cu 1-2. „În ”49 am fost la prima finală de Cupă cu „U” Cluj. Am fost cu pedagogul de la școală la București. Am jucat cu CSCA, care mai apoi a devenit CCA și pe urmă Steaua. Era o situația la fel ca și acum. Noi am retrogradat în acel an și am jucat finala Cupei. Ne-au bătut cu arbitrii, cu 2-1. Golul nostru, marcat de Toni Dascălu, a fost însă mai frumos. Se juca pe stadionul ICA. De la Gara de Nord se auzea galeria lui „U” Cluj”, e povestea pe care puțină lume se mai poate lăuda că a trăit-o. Erau anii de după război, iar lumea vedea altfel sportul. „Fotbalul era mult mai bun atunci. Lumea umplea stadioanele pentru că se juca fotbal adevărat. Nu erau atâtea „șmecherii”, ca și acum”, spune cu regret Nea” Titi.
Amintiri cu Ivansuc și Dobrin
A doua finală care s-a jucat în fața ochilor săi a fost în urmă cu 50 de ani. Universitatea a câștigat atunci singurul trofeu din istorie, după 2-1 cu Dinamo Pitești. „În 1965 eram tot la București, detașat cu serviciul. Am mers cu colegii la meci. Au murit toți, din păcate. Era duminică și îmi amintesc că a venit multă lume de la Cluj. S-a jucat pe stadionul Republicii. Atmosfera a fost deosebită. Galeria Piteștiului nu s-a auzit. A fost un meci foarte frumos, cu multe faze de poartă. A avut „sare și piper”, cum se spune”, povestește cel care uimește din nou prin exactitatea cu care își amintește de anumiți jucători sau anumite faze. „Dobrin nu a mișcat în fața lui Remus Câmpeanu. A fost și schimbat în minutul 65. Îmi amintesc perfect și jocul lui Ivansuc de atunci, un jucător cum n-a mai fost la „U” Cluj. Dacă îl vedeai jucând îți intra la inimă. Avea o precizie matematică atunci când șuta la poartă. Juca doar din plăcere”, spune suporerul octogenar.
Bucuria vieții: „Cupa din 1965”
A fost cea mai mare bucurie din viața lui Nea” Titi. I se simte și acum emoția în glas, când vorbește despre sărbătorirea acelui trofeu. „Bucuria a fost foarte mare. De la Stadionul Republicii, până la Podul Izvor, lumea oprea autocarul echipei să felicite jucătorii. Au fost așteptați și la aeroport. A fost una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am trăit”, spune poate fanul numărul unu al clujenilor.
„Le-am spus jucătorilor că putem bate Steaua…Ei îmi zic „bine Nea” Titi”
Își permite să le dea sfaturi jucătorilor. A văzut mai multe meciuri decât mulți antrenori, dar e necăjit că jucătorii de astăzi nu-l mai ascultă ca pe vremuri. Diseară va fi din nou una de poveste peste Nea” Titi. A așteptat 50 de ani să mai vadă o finală în care joacă Universitatea. „Steaua de astăzi poate fi bătută. Ce dacă este Steaua? Echipa asta a învins formații mult mai mari. Dacă acești jucători ar știi cum au luptat fotbaliștii plecați la Sibiu, în timpul Războiului…. Le-am zis că trebuie să batem Steaua. Ei îmi spun: „Bine, Nea Titi!”. Nu prea mai poți vorbi cu ei, cum era pe vremuri. Atunci era altceva. Jucătorii veneau la bere după meci, cu suporterii și îi ascultau pe cei care vorbeau serios și nu înjurau”, își încheie povestea Nea” Titi. Nu e o povestire din cartea de istorie a clubului. E povestea vieții lui. O viață dedicată unei echipe de fotbal. Diseară, Nea” Titi își va mai memora o pagină din această poveste și speră ca povestea finalelor Universității să nu se încheie aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER