FCSB a părăsit Cupa României după eșecul cu Dinamo, scor 0-1, iar Toni Petrea și-a pus la punct jucătorii, care au pierdut al doilea meci la rând.
Roș-albaștrii au demonstrat că eșecul cu Clinceni (0-1) n-a fost chiar un accident. Toni Petrea și-a criticat jucătorii la final și nu a ezitat să spună că îl regretă deja pe Dennis Man, ajuns în Serie A, la Parma.
Duelul dintre Dinamo și FCSB a fost Live Video Online pe prosport.ro.
„A fost o înfrângere dureroasă, care trebuie să ne dea de gândit. E al doilea meci fără gol marcat. Trebuie să fim mult mai concentrați. Toți jucătorii au valoare din moment ce sunt la FCSB. Am avut încredere că putem face un meci foarte bun. Am ratat destul de mult, n-am fost lucizi și concentrați, plus superficiali la faza din care am luat golul”, și-a început discursul Toni Petrea, vizibil deranjat de al doilea eșec la rând suferit de roș-albaștri.
„Cupa României a fost mereu un obiectiv, dar am avut un program aglomerat, cu multe meciuri. Sper să nu mai avem parte de acum de surprize neplăcute, ne concentrăm pe campionat”, a mai afirmat tehnicianul.
Toni Petrea a explicat de ce l-a schimbat pe Dragoș Nedelcu și a recunoscut că FCSB suferă după plecarea lui Dennis Man la Parma.
„Nedelcu nu mai putea continua, mi-a zis că nu poate să ducă tot meciul, așa că l-am folosit pe Ovidiu Popescu fundaș central. Mobilitatea pe care mi-o doresc le permite jucătorilor să evolueze și pe alte poziții. Din păcate, n-am reușit să marcăm și am intrat într-un joc de luptă. Am discutat pe seama fazelor fixe și uitați că aceștia pot decide un meci. E al doilea meci la rând și nu este deloc în regulă.
Putem să spunem că Man este o pierdere, dar am avut destule situații, din păcate n-am reușit să marcăm. E o problemă, trebuie să nu mai fim superficiali. Am așteptări de la toți jucătorii! Sper să nu fie un moment foarte dificil. Nu-mi place să pierd. Rămâne să discutăm cu jucătorii și să tragem concluziile”, a mai afirmat Petrea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER