Sediul FRF a găzduit azi, de la ora 15.30, tragerea la sorţi a optimilor de finală din Cupa României, ediţia 2021 – 2022.
UPDATE ora 15.45 FCSB se va duela cu FC Voluntari, iar derby va fi FC Argeș – Dinamo! Cu cine joacă Rapid și FC U Craiova? Iată rpogramul complet al optimilor de finală ale Cupei României:
Dunărea Călăraşi – FC Buzău
Politehnica Timişoara – FC Rapid
ACSO Filiaşi – FC Hermannstadt
FC Voluntari – FCSB
Sepsi Sfântu Gheorghe – FC U Craiova
Minaur Baia Mare – CS Universitatea Craiova
FC Argeş – Dinamo
Chindia Târgovişte – Gaz Metan Mediaş
Meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României vor avea loc în 27 octombrie 2021, cu începere de la ora 15.30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF
Tragerea la sorți va fi transmisă LIVE pe YouTube FRF TV și Facebook FRF.
FRF a împărţit cele 16 echipe calificate în optimi în două urne valorice, acestea fiind următoarele:
Urna A: FCSB, Universitatea Craiova, FC Argeş, Chindia Târgovişte, ACSO Filiaşi, Gaz Metan Mediaş, FC Dinamo, CS Minaur Baia Mare, Dunărea Călăraşi, Politehnica Timişoara şi FC U Craiova
Urna B: Sepsi Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, FC Hermannstadt, FC Rapid şi FC Buzău.
Se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (cinci jocuri) şi, în continuare, cele şase echipe rămase în urna A se grupează între ele (trei jocuri).
Din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020.
Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3.
Avertismentele (cartonașele galbene) primite de jucători până la etapa 16-imilor nu vor fi preluate în fazele superioare ale acestei competiții, astfel că începând cu acestea, cluburile vor tine o nouă evidență a (avertismentelor) cartonașelor galbene. Avertismentele (cartonaşele galbene) aplicate jucătorilor în jocurile disputate anterior fazei şaisprezecimilor de finală se anulează.
Începând cu faza șaisprezecimilor de finală, un jucător care acumulează 2 (două) cartonaşe galbene, în meciuri diferite, va fi sancţionat cu suspendarea pentru un joc, următorul din cadrul Cupei României.
În cazul în care un jucător va acumula două cartonaşe galbene (câte unul în fiecare dintre cele două meciuri, respectiv din 16-imi şi 8-imi), acesta nu va avea drept de joc în meciul din faza sferturilor de finală.
În cazul în care un jucător va primi doar un singur cartonaş galben în cele 2 meciuri mai sus menţionate, acesta va fi anulat, urmând să fie ţinută o evidenţă nouă începând cu faza sferturilor de finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER