UPDATE: CS U Craiova e gazda primului meci din semifinala cu FC Botoșani, fiind prima extrasă din urnă!
UPDATE: FC Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș e prima semifinală!
Marți, FC Botoșani a reușit să treacă de CSM Poli Iași, 3-2 după prelungiri, în derby-ul Moldovei și ultimul sfert de finală al Cupei României, și a completat tabloul careul de ași, din care mai fac parte CS U Craiova, Gaz Metan Mediaș și marea surpriză FC Hermannstadt, echipa care a umilit FCSB, 3-0 la Sibiu.
Dacă FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș și FC Hermannstadt se află în fața primului trofeu din istorie, Craiova, considerată mare favorită în acest an, e orașul cu cea mai mare tradiție în această competiție. Până la restartul din 2013, sub numele de Universitatea Craiova, Bănia a câștigat de șase ori trofeul Cupei României, ultima dată în 1991, anul unui event istoric. Anul trecut, Craiova s-a aflat într-o situație asemănătoare, fiind considerată favorită, dar a fost eliminată în semifinale de FC Voluntari, viitoarea câștigătoare a trofeului.
Turul semifinalelor se va juca pe 18 aprilie, iar returul pe 9 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER