„Tratăm cu foarte multă atenție meciul cu Astra! Nu va fi ușor!”

Gheorghe Chivorchian este conștient că în Cupa României orice
este posibil și spune că, deși va juca cu o nou-promovată, FC
Timișoara va trata cu maximă seriozitate jocul.

„Cupa României este o competiție a surprizelor, dar nu
aș vrea să avem parte de o surpriză. Este o echipă nou-promovată,
dar trebuie să tratăm meciul cu foarte multă atenție. Dacă vrem să
ne îndeplinim obiectivul, trebuie să trecem și peste hopul acesta,
care nu va fi ușor”
, a afirmat Chivorchian la sport.ro

Apoi, oficialul bănățean speră ca echipa sa să reușească
obținerea celor trei puncte în partida din Europa League cu Dinamo
Zagreb, același lucru urându-i și Unirii Urziceni pentru contra cu
Stuttgart. „Întâlnim cea mai bună echipă din grupă. Aș vrea
ca echipa noastră să aibă o evoluție ca la Amsterdam și să aducem
prima victorie. Timișoara nu a mai câștigat de foarte mult timp un
meci în Europa. Sper ca Urziceniul să aibă mai multă șansă decât
noi pentru că reprezintă fotbalul românesc. Din ce știu eu, Sabău a
vorbit cu Dan Petrescu și i-a oferit toate detaliile despre
Stuttgart”
, a mai declarat Chivorchian.

Publicat: 29 09. 2009, 17:07
Actualizat: 29 09. 2009, 17:08