Cornel Țălnar este nemulțumit de rezultatul final al meciului din această seară contra CFR-ului și spune că echipa sa ar fi meritat victoria.
Tehnicianul „câinilor” este bulversat de maniera de arbitraj a centralului Ovidiu Hațegan și totodată preocupat de faptul că infirmeria clubului a mai luat patru jucători în primire.
„Repriza a doua a fost a noastră, am dominat, am ratat două ocazii mari cât roata carului. Un gol pe final putea să însemne mult, dar am speranțe ridicate pentru retur. Mureșan a făcut cinci-șase faulturi mai dure ca ale lui Kone și totuși nu a fost avertizat. Îmi pare rău pentru această manieră de arbiraj. Am pierdut patru ‘piese’ la acest meci, infirmeria e aproape completă. Diabate s-a accidentat la genunchi, sper să nu fie ceva grav. Zicu, Niculescu și Bratu sunt jucători mari, nu au fost niște improvizații. Mă așteptam la mai multe de la anumiți jucători, dar au muncit și ei cum au putut. Jocul din seara asta trebuia să-l câștigăm. Terenul nostru e un handicap, pentru că e prost, nu poți să dai niște pase ca lumea”, a spus Țălnar la conferința de presă de după meciul cu CFR, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER