Trică: „Dacă era Cadu în locul lui Bornescu, câți ani de suspendare ar fi luat?”

Trică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei CFR Cluj, Eugen Trică, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea partidei cu Petrolul, din finala Cupei României, că în cazul în care în locul lui Mircea Bornescu, care l-a mușcat pe Bawab, ar fi fost Ricardo Cadu, atunci acesta ar fi fost suspendat pentru doi ani.

„Am înțeles că Bornescu a luat opt etape, dar dacă era Cadu în locul lui câte etape sau doi ani ar fi luat? Pentru un fault de joc, Cadu a luat nouă etape. Dacă mușca Cadu din Bawab, avea doi ani de zile? Nouă etape fault de joc, opt etape că mușcă. Mușcatului i-au dat și lui două etape pentru că s-a apărat. Dacă te pișcă un țânțar, nu îi dai una să te aperi, nu-l omori? Am dreptate?”, a afirmat Trică.

Eugen Trică a afirmat că și atacantul Jeremy Bokila ar fi trebuit eliminat în faza în care Bornescu și Bawab au primit cartonașe roșii. „Arbitrii au greșit la partida cu Mediaș, ar fi trebuit să îl elimine și pe Bokila. Au greșit în defavoarea Mediașului, dar în rest Colțescu a arbitrat foarte bine”, a completat Trică.

Portarul Mircea Bornescu (Petrolul) a fost suspendat, vineri, opt etape de Comisia de Disciplină a LPF, el primind totodată și o penalitate sportivă de 10.000 lei, pentru că l-a mușcat pe Thaer Bawab (Gaz Metan Mediaș), în meciul din ultima etapă a Ligii I. Bawab a primit și el două etape, pentru că a fost eliminat de arbitru după ce a ripostat, lovindu-l pe Bornescu.

Ricardo Cadu a fost suspendat pentru nouă etape după ce l-a lovit, într-un duel pentru minge petrecut la mijlocul terenului, cu piciorul în față pe jucătorul echipei FC Vaslui, Jivko Milanov, într-un meci din 25 februarie, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×