Turcu: „Mulțumim că ne faceți bucuria de a juca direct finala!”

Dinamoviștii nu cred în amenințările făcute de timișoreni și glumesc pe seama unei eventuale neprezentări a bănățenilor în semifinala de Cupă. "E ‘vrăjeală’, dar dacă vor să ne facă bucuria de a ne califica direct în finală", spune amuzat Vasile Turcu.  Replica lui Marian Iancu a venit prompt, dar finanțatorul bănățenilor a precizat că nu Dinamo este "dușmanul" său în această situație.

Iată dialogul dintre cei doi, de la gsptv.

Vasile Turcu: "Vă mulțumesc dacă ne faceți bucuria de a juca finala direct. Nu mă așteptam la astfel de cadouri"

Marian Iancu: "Sunteți obișnuiți să primiți cadouri"

Vasile Turcu: "Știu că ești ambițios și nu cred că se va ajunge până acolo"

Marian Iancu: "Eu vă întreb dacă avem noi vreo vină în toată situația asta"

Vasile Turcu: "Nici nouă nu ne convine, suntem și noi afectați"

Marian Iancu: "Problema noastră nu e cu Dinamo, ci cu o comisie care a luat o decizie fără să consulte și cealaltă parte! E o anomalie!"

 

Publicat: 25 04. 2009, 15:38
Actualizat: 25 04. 2009, 16:05