Capul de afiș al 16-imilor Cupei va fi, fără îndoială, meciul dintre Petrolul Ploiești – deținătoarea trofeului – și Universitatea Craiova, formație care până în acest sezon nu a putut evolua în vreo competiție, fiind dezafiliată.
Dacă pe teren formația lui Contra pare favorită clară, în tribune se anunță o atmosferă fantastică, ambele echipe având suporteri fanatici, care reușesc să creeze meci de meci un spectacol unic.
Tehnicianul „lupilor” recunoaște că își dorea să evite trupa lui Mititelu în această fază, însă nu concepe ca formația pe care o conduce să nu se califice în turul următor.
„Dintre formațiile aflate în prima urnă am dat peste cel mai dificil adversar. Va fi un meci greu, o deplasare lungă la Turnu Severin, dar, dacă vrem să câștigăm din nou Cupa României, va trebui să învingem orice echipă, indiferent de numele acesteia„, a spus Contra.
La rândul său, team managerul Cristian Vlad a declarat, la Casa Fotbalului, că echipa prahoveană ar fi putut să pice mai bine în 16-imi: „O tragere așa și așa, dar se putea și mai bine. Suntem o echipă puternică, care impune respect pe orice stadion din România și vom merge să trecem în turul următor. Obiectivul rămâne păstrarea trofeului la Ploiești. Ne dorim să realizăm o performanță frumoasă, să-i mulțumim pe suporterii noștri și vom face totul pentru a îndeplini aceste obiective„.
Meciurile din 16-imile Cupei vor avea loc în 25 septembrie, cu începere de la ora 16.00, cu excepția jocurilor televizate, acestea urmând să se dispute în zilele de 24/25/26 septembrie, după caz
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER